Sport
Peste 500 de practicanți din 20 de țări se află la Cluj la cel mai mare seminar de Aikido din sud-estul Europei
Cluj-Napoca devine pentru o săptămână capitala mondială a Aikido-ului, mari Sensei din întreaga lume fiind prezenți la ședința oficială bianuală a Comitetului Director al Federației Internaționale de Aikido (IAF).
În urmă cu doi ani Cluj-Napoca a fost aleasă, dintre toate orașele din lume, gazdă pentru întâlnirea oficială a Comitetului Director al Federației Internaționale de Aikido pentru 2014. Tot atunci România a devenit membră cu drepturi depline în cadrul Federației Internaționale de Aikido.
Comitetul Director al Federației Internaționale de Aikido se întâlnește o dată la 4 ani în afara Japoniei și o dată la 4 ani în Japonia, când are loc și Congresul Internațional de Aikido. Aceste întâlniri se intercalează, astfel că reuniunea decidenților din forul internațional are loc, practic, o dată la doi ani. Pentru Cluj-Napoca este cu atât mai important că va găzdui această întâlnire mai ales că aici se află și sediul central al Fundației Române de Aikido Aikikai.
În perioada 8-11 septembrie se va desfășura ședința bianuală a Comitetului Director al Federației Internaționale de Aikido, iar în perioada 12-14 septembrie Fundația Română de Aikido Aikikai va găzdui la Cluj cel mai mare seminar de Aikido din sud-estul Europei. Cu această ocazie Comitetul Director se reunește pentru a stabili viitoarele direcții pe care va merge organizația internațională, membrii comitetului discutând, cu această ocazie, principiile pe care se va dezvolta Aikido-ul la nivel mondial.
„Scopul unui aikidoka este să fie mai bun decât era el cu o zi înainte. Ca organizație, avem același scop - să fim tot mai buni, dar nu într-o competiție cu alții, ci chiar cu noi. Evenimentele din 8-14 septembrie sunt dovada că pașii pe care îi facem sunt în această idee”, a declarat Dorin Marchiș, președintele Fundației Române de Aikido Aikikai, organizator al dublului eveniment.
„Artele marțiale din lumea întreagă sunt mai puțin violente decât multe jocuri pe calculator, iar Aikido face parte din artele marțiale care promovează pacea. Noi nu avem învingători sau învinși. Mulți părinți înțeleg acest lucru și îi trimit pe copii să învețe Aikido”, a spus Peter Goldsbury, sensei din Japonia și președinte IAF.
Aikido înseamnă textual „calea armonizării energiei”, fiind artă marțială ce face parte din categoria „internă” a stilurilor de luptă. A fost fondat de maestrul japonez Morihei Ueshiba (1883-1969) și se bazează pe utilizarea forței adversarului prin aplicare de tehnici articulare și eschive realizate prin tai sabaki (pivotări în arc de cerc). Fiind un stil de luptă pur defensiv, Aikido nu organizează și nu participă la competiții. Există în schimb numeroase demonstrații în care măiestria este dovedită cu ajutorul unui uke (atacator).
Practica Aikido-ului permite uniunea fiziologicului, psihicului, mentalului și socialului, conducand la perfecționarea personalitații umane. Ideea centrală în Aikido este de a utiliza armele adversarului împotriva lui și împreună cu el. În lupta cu mâna goală corpul este o armă care, împreună cu strategia luptei conduc la evitarea atacului și apoi la neutralizarea atacului.
La nivel mondial Federația Internațională de Aikido numără milioane de practicanți, în România existând 53 de dojo-uri și aproximativ 2000 de membri activi.
Deși sunt mai multe organizații de Aikido în România, Fundația Română de Aikido Aikikai este singura organizație recunoscută oficial de Hombu Dojo, sediul central al Aikido-ului, respectiv locul de unde a pornit această artă marțială.
În această săptămână, de luni până joi, după încheierea ședințelor zilnice ale Federației Internaționale de Aikido, oficialii federației vor conduce antrenamente care se vor desfășura în Musubi Dojo, situat pe strada Plopilor, nr. 62, urmând ca în zilele de vineri, sâmbătă și duminică să aibă loc antrenamentele conduse de Waka Sensei, Christian Tissier Shihan, Ulf Evenas Shihan, Peter Goldsbury Sensei, John Rogers Sensei, Kei Izawa Sensei și Wilko Vrieman Sensei la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv din Cluj-Napoca, de pe strada Arinilor, nr. 9. Duminică vor avea loc și demonstrațiile țărilor participante la acest eveniment.