monitorulcj.ro Menu
Sport

Doi din patru pentru rugbystele din Cluj. „U” Cluj și-a atins scopul la rugby

Echipa de rugby feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj s-a clasat sâmbătă, la Cupa României de rugby în 7, pe locul doi, în fața echipelor din Grigos Transilvania și CS RMGC.

Competiția s-a desfășuat pe terenul din interiul Parcului Sportiv „Iuliu Hațieganu”. Universitarele au terminat pe locul II, după ce au obținut următoarele rezultate:
„U” Cluj – CS Roșia Montană Gold Corporation 5:0
„U” Cluj – RC Gringos Transilvania 43:0
„U” Cluj – CS Politehnica Iași 10:31

Deși inițial la competiție era anunțată prezența fetelor de la CS Politehnica Iasi, „U” Cluj, RC Grigos Transilvania și RC Gold Corporation, echipa din Roșia Montană nu a putut ajunge din cauza unei defecțiuni a microbuzului cu care făceau deplasarea.


În primele două partide CS Politehnica Iasi și Universitatea Cluj au învins pe RC Grigos Transilvani cu 53-0, respectiv 43-0, în aceste condiții finala competiției disputându-se între studentele din Copou și cele de pe malul Someșului.

Campioana en-titre și lidera din acest moment a campionatului, CS Politehnica Iași s-a impus în finală cu Universitatea Cluj, rezultatul de 31-10 aducând astfel în vitrina ieșencelor trofeul Cupa României ediția 2014.


Antrenorul Universității Cluj a declarat după meci că este mulțumit de meciul fetelor și că acestea și-au atins scopul, cel de a se clasa pe locul doi. „Ne-am atins obiectivul propus pentru această cupă. Vom continua să ne antrenăm pentru a termina campionatul cu același obiectiv, locul doi”, a declarat Sergiu Pop, antrenorul „alb-negrelor”.

Rugbystele de la „U” Cluj mai au de disputat încă trei etape, următoarea fiind programată pe 20 septembrie, la Pașcani.


Clasamentul:
1. CS Politehnica Iași
2. Universitatea Cluj
3. RC Gringos Transilvania
4. CS Roșia Montană Gold Corporation