monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj a reușit calificarea în optimile Cupei României. CFR - Axintele 2-0

Meci mai mult decât ușor pentru echipa CFR Cluj pe terenul din comuna Axintele, unde au câștigat meciul din Cupa României cu scorul de 2-0.

Antrenorul CFR-iștilor, Vasile Miriuță a trimis în teren noile achiziții pentru a le testa și în același timp pentru a se obișnui cu echipa. Printre cei care au evoluat în această partidă se numără Felgueiras, Susic, Larie, Petrucci sau Dore, noul pariu din atacul feroviarilor. Atacantul congolez nu a dezamăgit și a reușit dubla în minutele 26 și 34.

După meci tehnicianul echipei din Gruia a declarat că este mulțumit de prestația jucătorilor și mai ales de marcatorul meciului, Dore. „Sunt mulțumit de victorie și de jucători. Am vrut să văd la lucru și alți jucători care nu au evoluat până acum. Sunt mulțumit de Dore, e un fotbalist valoros, mi l-am dorit de mult timp. Mă bucur că am patru atacanți de valoare, am de unde alege. Contează totuși și restul echipei, nu doar atacanții, pentru că un campionat îl câștigi când primești cele mai puține goluri. Din păcate, pe Deac nu îl pot înlocui la ora actuală, ne lipsește foarte mult, s-a văzut și la Galați. S-a operat cu succes în Germania, îl aștept la antrenamente după Revelion”, a declarat Miriuță pentru Look TV.


La CFR și-a făcut debutul și jucătorul venit de la Manchester United, Davide Petrucci.

Despre Davide Petrucci, alt jucător care și-a făcut debutul la echipa CFR, Vasile Miriuță a spus că este un jucător bun dar că este se află pe un post cu mare concurență între jucători. „Petrucci e un jucător foarte bun, care ne poate ajuta. Trebuie să demonstreze că merită să joace, el are concurență mare la mijlocul terenului”, a spus tehnicianul CFR-ului.


Următorul meci, cel de luni cu Universitatea Cluj, este unul cu miză foarte mare, acest lucru îl simte și antrenorul CFR-ului. Miriuță declară că deși încă nu simte presiunea luni jucătorii trebuie să fie în formă maximp pentru a câștiga meciul. „Deocamdată nu simt presiunea derby-ului cu Universitatea, de mâine ne vom pregăti pentru acest meci. Trebuie să fim în formă maximă la ora meciului și să învingem, pentru că avem nevoie mare de puncte”, a afirmat Vasile Miriuță.