Sport
Biografia lui Michael Schumacher va fi lansată și în limba română
„Dincolo de măreţie”, biografia lui Michael Schumacher, scrisă de jurnalistul de Formula 1, James Allen, va fi lansată în limba română de editura Preda Publishing.
Michael Schumacher este un fenomen creat de el însuşi. Deşi provine dintr-un mediu umil, fără bani, a ajuns să domine cel mai spectaculos şi mai periculos sport din lume. Când Schumacher a obţinut cel de-al şaptelea titlu mondial în 2004, după care a perseverat până la un total de 91 de victorii de Grand Prix, i-a lăsat mult în urmă pe marii Senna, Prost şi Fangio şi a ridicat ştacheta la un nivel pe care nimeni nu şi l-ar fi imaginat vreodată posibil, se arată într-un comunicat remis agenţiei Mediafax. „Dar atunci când ai în faţă fenomenul Michael Schumacher, este greu să ajungi să cunoşti caracterul omului Michael Schumacher. Nu ajută nici faptul că este o persoană foarte rezervată, mereu atentă să nu permită presei şi publicului să se apropie prea mult. Etosul său sportiv a fost întotdeauna «nu dezvălui niciodată nimic» şi acest principiu a fost valabil atât în ceea ce priveşte caracterul său, cât şi concurenţa pe pistă. Actriţa de origine franceză Jeanne Moreau a spus odată că "perfecţiunea într-un om este uşor de admirat dar greu de iubit" şi această observaţie a fost cu siguranţă valabilă şi în cazul lui Michael Schumacher. El nu a avut stilul lui Senna, nici evidenta pasiune brută a acestuia. În schimb, precizia, munca grea, disciplina şi abilitatea de a-şi controla emoţiile au fost semnele sale distinctive. Dar aceste calităţi nu câştigă inimi şi minţi. A refuzat să-şi arate umanitatea despre care cei care îl cunosc foarte bine jură că este excepţională, după cum vom descoperi în biografia lui James Allen”, se arată în comunicatul citat.
Odată cu acest titlu, Preda Publishing lansează şi colecţia iLegend, colecţie dedicată legendelor sportului, în cadrul căreia vor aparea în curând biografiile unor icon-uri mondiale ale tenisului, boxului şi baschetului.
James Allen este cunoscut în Marea Britanie şi în ţările vorbitoare de limbă engleză drept comentatorul principal al postului ITV pentru ediţiile televizate de Formula 1. A lucrat ca jurnalist şi comentator de Formula 1 încă din 1990, cu un an înainte de debutul uimitor al lui Schumacher la echipa Jordan. James l-a înlocuit pe Murray Walker ca voce a motorsportului în 2001 şi, prin munca sa vastă pentru Financial Times, s-a impus ca unul dintre scriitorii cu cea mai mare autoritate în Formula 1. În 1995, a fost coautor al bestsellerul-ului autobiografic al lui Nigel Mansell, Mansell. The People's Champion.