monitorulcj.ro Menu
Sport

Alin Fornade și-a lansat cartea „«U» Cluj, așa cum o știu” - VIDEO

Jurnalistul, Alin Fornade a lansat o carte despre trăirile și interviurile lui, de-a lungul carierei, cu fotbaliștii clubului Universitatea Cluj. La lansarea cărții autorul a declarat că a început să iubească clubul datorită suporterilor.

Cu ocazia organizării ediției a doua a Festivalului de Carte Transilvania, jurnalistul Alin Fornade și-a lansat prima lui carte despre Universitatea Cluj, ”«U» Cluj, așa cum o știu”. Prezenți la lansarea cărții au fost foști jucători de fotbal care au evoluat la Universitatea Cluj dar și actuala echipă de fotbal al clubului clujean.

Alin Fornade a declarat după evenimentul de lansare că a fost destul de greu să vorbească în fața a peste 100 de oameni prezenți în Piața Unirii, pentru că nu este obișnuit să vorbească în public și pentru că emoțiile l-au copleșit. „Am fost foarte emoționat astăzi pentru că nu e ușor să vorbești în fața unor oameni. Este ușor să fii în studio la o televiziune, la un radio sau să scriu ceva dar n-am o experință foarte mare a vorbitului în public și m-a emoționat pentru că efectiv acești oameni care au fost în piață sunt importanți pentru mine, nu doar familia și prietenii, ci și suporterii Universității care m-au făcut să mă aproprii de ceea ce înseamnă Universitatea Cluj”, a declarat autorul cărții.


Jurnalistul clujean afirmă că în carte se regăsesc trăiri și diferite interviuri din cariera lui. „Nu vor fi statistici sau rezultate, sunt mai mult niște trăiri sufletești pe care le-am avut eu întâlnind sau auzind diverse povești din viața Universității, sau efectiv participând la anumite lucruri din viața Universității cum au fost acele mitinguri ale suporterilor de acum doi ani”, a spus Fornade.

El a explicat că Universitatea Cluj este un club care crează istorii și trăiește datorită acestor povești transmise din suporter în suporter. „Acest club trăiește datorită acestor povești, datorită acestor istorii care dusă mai departe prin fiecare suporter, și sper ca și datorită acestei cărți, sper să contribuie ca această poveste să meargă mai departe, indiferent cât de greu i-a fost clubului”, a afirmat Alin Fornade.


Fiind întrebat de care este cea mai de suflet poveste pe care a scris-o în carte, autorul a declarat că interviul cu fostul jucător Zoltan Ivansuc. „Cea mai apropiată de suflet poveste este cea despre Ivansuc pentru că este un personaj fascinant nu doar ca fotbalist ci și ca om”, a spus Fornade.

Din punct de vedere a dificultății, cel mai greu interviu a fost cel cu Zsolt Szilágyi (Sisi), unicul căpitan al Universității Cluj, cum declară Alin Fornade, acesta recurgând la strategii mai puțin folosite în presă. „Cel mai greu interviu a fost cu unicul căpitan, Sisi. A fost destul de greu să-l conving să povestim, aveam o relație bună de ani de zile dar nu este genul care să povestească. Până la urmă l-am convins, chiar dacă am apelat la o stratagemă, adică i-am trimis întrebările înainte iar el mi-a răspuns în scris. Sunt foarte bucuros că am putut să consemnez ceva din ceea ce a trăit și a simțit un fotbalist pe care l-am respectat pentru devotament și pentru ambiția cu care a reușit să revină de fiecare dată, ceea ce, pe de altă parte putem spune că este o parte din istoria Universității”, a declarat Alin Fornade, autorul cărții ”«U» Cluj, așa cum o știu”.


Prezent la eveniment, alături de echipa de el, antrenorul Universității Cluj, George Ogăraru a declarat că este o inițiativă bună lansarea acestei cărți și a promis că după antrenamente va citi cartea primită cu autograf. „Nu am apucat să citesc cartea. O am acum cu autograf și am să citesc deseară din ea. Este o inițiativă extraordinară, este o pagină din istoria lungă a Universității și ne-am bucurat să fim prezenți aici să-l susținem prin prezența noastră”, a afirmat Ogăraru.

George Ogăraru a explicat și că Universitatea încă de la înființare și-a propus să creeze caractere, nu să câștige trofee. „Universitatea, de-a lungul timpului, a fost un club care nu și-a propus trofee, și-a propus să creeze caractere și cred că Universitatea merită această carte și multe altele”, a spus antrenorul Universității Cluj.


Cartea lansată astăzi, „«U» Cluj, așa cum o știu”, este publicată de editura Colorama și se poate găsi la standul din Piața Unirii până duminică, 12 octombrie.