Sport
Serena Williams s-a revanșat în finală în fața Simonei Halep
Simona Halep a fost învinsă de numărul 1 mondial, Serena Williams, cu scorul de 2-0 (6-3, 6-0), în o oră și 11 minute, în finala Turneului Campioanelor de la Singapore, asta după ce românca a calificat-o zilele trecute în semifinale pe americancă.
Simona Halep va primi pentru evoluţia ei la Turneul Campioanelor un premiu de 971.000 de dolari şi 890 de puncte WTA. Williams va încasa 2,047 milioane de dolari şi 1.340 de puncte WTA.
Serena Williams a câştigat pentru a treia oară consecutiv Turneul Campioanelor şi pentru a cincea oară în carieră. Ea ocupă locul 2 în clasamentul "all time" al trofeelor la Turneul Campioanelor, după Martina Navratilova, cu opt succese.
Românca Simona Halep a declarat la ceremonia de premiere că nu poate fi supărată pentru că și așa și-a îndeplinit un vis. „Nu pot să fiu supărată pentru că am pierdut, le mulțumesc tuturor fanilor care au venit să ne susțină. Am avut o săptămână extraordinară la Singapore. O felicit pe Serena pentru victorie, este cea mai bună și o felicit și pentru faptul că va termina anul pe primul loc în clasamentul WTA. Pentru mine a fost un vis să fiu aici și mulțumesc pentru susținere echipei mele, părinților mei și suporterilor. Felicitări, Serena, ești cea mai bună din lume!”, a spus Simona la ceremonia de premiere.
Serena Williams a fost fair-play și a declarat în cadrul ceremoniei de premiere că îi mulțumește pentru felul în care a jucat și că aceaste evoluții o fac să-și dorească să fie mai bună. „Mulțumesc, Simona, pentru că mă faci să vreau să devin o jucătoare mai bună”, a răspuns Serena.
Fosta mare jucătoare americană Chris Evert, cea care zilele trecute scria pe contul ei de twitter că „Serena Williams ar trebui s-o scoata la cina pe Simona Halep”, a fost cea care i-a înmânat trofeul destinat vicecampioanei Simonei Halep.
După finala de la Singapore, Halep va reveni pe locul trei în clasamentul WTA.
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit şi în Grupa Roşie a competiţiei, când Halep a câştigat cu 6-0, 6-2. Williams a trecut de faza grupelor cu ajutorul româncei, care a câştigat un set în partida cu Ana Ivanovici. Dacă sportiva sârbă ar fi câştigat în două seturi, în faţa Simonei Halep, deja calificată în acel moment, americanca nu ar fi ajuns în semifinale.
Acesta a fost ultimul meci al Simonei Halep în acest sezon.