monitorulcj.ro Menu
Sport

Noi reguli de acces în cupele UEFA

UEFA a trimis tuturor Federațiilor naționale afiliate scrisori privind regulile de acces în cupele europene, valabile pentru ciclul 2015-2018.

Cele mai importante modificări de ordin general comparativ cu sezoanele competiționale de până acum, potrivit site-ului oficial al Federatiei Române de Fotbal, sunt faptul că învingătoarea din UEFA Europa League va fi calificată direct în play-off-ul UEFA Champions League al stagiunii imediat următoare sau chiar în faza grupelor acesteia cu o condiție: dacă echipa câștigătoare a Ligii va căpăta drept de participare în ediția viitoare a competiției (faza grupelor) și grație clasării în campionatul intern; numărul maxim de echipe ce pot reprezenta o țară în Europa League a scăzut la trei; în cazul în care câștigătoarea Cupei naționale se califică, datorită clasării în campionat, în Liga Campionilor, accesul în Europa League este oferit formației cel mai bine clasate în campionat (după ultima echipă cu drept de participare prin prisma campionatului) și faptul că toate drepturile comerciale vor fi centralizate de UEFA conform modelului aplicat în Liga Campionilor.
 
Conform listei de acces valabilă pentru sezonul competițional 2015-2016, România ocupă locul 16, drept care vom avea patru reprezentante în cupele europene.
 
Potrivit aceluiași site, în cazul echipelor de fotbal din România, campioana va intra în turul doi preliminar al UCL, jocurile fiind programate pe 14-15 și 21-22 iulie 2015, în cazul calificării, turul trei preliminar e prevăzut să aibă loc în zilele de 28-29 iulie și 4-5 august 2015, iar play-off-ul pe 18-19 și 25026 august 2015. Câștigătoarea Cupei României va debuta în turul trei preliminar al UEL (30 iulie și 6 august 2015), play-off-ul fiind programat pe 20 și 27 august 2015. Vicecampioana ediției de campionat 2014-2015 va intra în competiție în turul doi preliminar, ale cărui date de disputare sunt 16 și 23 iulie 2015. Ocupanta locului trei la sfârșitul campionatului Ligii 1, ediția 2014-2015, va demara întrecerea, așa cum a fost cazul și în 2013, în primul tur preliminar, jocurile fiind stabilite la datele de 2 și 9 iulie 2015.
 
În cazul în care campioana își va adjudeca și Cupa României, vicecampioana va intra în competiție în al treilea tur preliminar al UEL, ocupanta locului trei va avansa, debutând în competiție în al doilea tur preliminar, în timp ce echipa care va încheia sezonul de campionat 2014-2015 pe poziția a patra va intra în primul tur preliminar.