monitorulcj.ro Menu
Sport

70 de suporteri au interdicţie pe Cluj Arena la meciul „U” Cluj – Petrolul Ploieşti

70 de suporteri au interdicţie pe Stadionul Cluj Arena la meciul de fotbal dintre echipele "F.C. Universitatea Cluj" şi "F.C. Petrolul Ploieşti", care va avea loc sâmbătă, 08 noiembrie 2014, începând cu ora 20.30.

Cluj Arena

Ordinea publică va fi asigurată de efectivele de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj şi Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca în zona imediată şi apropiată a Stadionului Cluj Arena, pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor atât înainte de începerea meciului cât şi pe timpul şi după încheierea acestuia.

Partida este caracterizată ca fiind cu grad de risc mediu.


Potrivit juandarmilor cluejni, spectatorilor le este interzis să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.

De asemenea spectatorii nu au voie să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.


70 de suporteri au interdicţie pe Cluj Arena

23 de suporteri ai echipei ,,F.C. Universitatea Cluj” şi 47 suporteri ai echipei oaspete au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În  cazul identificării în incinta arenei sportive aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la 2 ani, care se adaugã la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.