monitorulcj.ro Menu
Sport

Cluburile care nu obțin licența de joc nu vor mai fi retrogradate

Cluburile din Liga 1 nu vor mai fi retrogradate în cazul în care nu vor obţine licenţele de cluburi profesioniste, conform unei decizii luate de Comitetului Executiv al FRF.

Surse din cadrul Federației Române de Fotbal au declarat, potrivit Mediafax, că acele cluburi care nu vor putea obține licența nu vor mai fi retrogradate ci vor primi o amendă de până la 100.000 de lei. „S-au modificat sancţiunile în ceea ce priveşte sistemul de licenţiere. Nu se mai aplică retrogradarea, e vorba doar de depunctare şi sancţiune financiară. În cazul în care cluburile nu mai obţin licenţa, nu mai sunt retrogradate în eşalonul inferior, ci sunt depunctate echipele cu până la şase puncte şi sunt sancţionate cu amenzi de până la 100.000 de lei. Criteriile rămân însă aceleaşi, numai sancţiunile s-au modificat”, au declarat surse din cadrul FRF.

În luna octombrie, conducătorii cluburilor din Liga 1 au înaintat FRF-ului mai multe propuneri de modificare a regulamentului de licenţiere, printre acestea aflându-se şi eliminarea sancţiunii cu retrogradarea pentru grupările care nu obţin licenţa.


Președinții de cluburi sunt nemulţumiţi de mai mult timp de condiţiile extrem de severe din punct de vedere financiar pe care sunt obligaţi să le îndeplinească pentru a obţine licenţa de Liga I. Aceştia au făcut un prim pas în 19 martie, la seminarul având ca temă „Licenţierea cluburilor din Liga 1”, când, cu majoritate de voturi (cluburile Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Astra s-au abţinut), au decis să solicite FRF demararea unei corespondenţe cu UEFA în vederea renunţării la condiţia licenţierii pentru participarea la campionatul Ligii I, cu aplicare pentru ediţia de campionat 2014/2015, urmând ca licenţierea să se desfăşoare numai pentru cluburile participante în competiţiile europene.

Măsura suspendării obligativităţii deţinerii licenţei pentru participarea în Liga 1 s-ar fi aplicat doar pentru ediţia de campionat 2014/2015, cu condiţia aprobării ei de către UEFA şi de Adunarea Generală a FRF. Totodată grupările din Liga I care urmau să participe în sezonul 2014/2015 în competiţiile organizate de UEFA ar fi trebuit să îndeplinească toate criteriile de licenţiere prevăzute în Regulamentul Naţional de Licenţiere a Cluburilor - ediţia 2013, inclusiv condiţiile prevăzute la criteriul financiar.


În ultimii ani, mai multe cluburi, printre care Rapid sau Gloria Bistriţa, nu au îndeplinit criteriile financiare obligatorii pentru obţinerea licenţiei, lucru care a dus la retrogradarea acestora în Liga a II-a la masa verde. Pierderea licenţei a provocat de asemenea o serie de procese la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne şi modificarea componenţei Ligii I după începutul competiţiei.