monitorulcj.ro Menu
Sport

U Alexandrion pierde și ultimul meci din turul LNF

Echipa de handbal feminin, U Alexandrion Cluj, a pierdut meciul în fața campioanei HCM Baia Mare, scor final 35-25.

Campioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare, încheie turul pe primul loc în clasament, după ce astăzi a obținut o victorie clară, 35-25 (18-14), în fața echipei U Alexandrion Cluj, în ultimul meci al etapei a 13-a (ultima a turului).

Cu doar 8 puncte din 13 meciuri doar o minune ar mai putea face ca echipa din Cluj să scape de zona roșie a clasamentului.


În meciul din această seară, Costică Buceschi nu le-a avut la dispoziție pe Diniș-Vârtic, Geiger, Abbingh, Do Nascimento, Oltean, Arenhart, Tătar și Nechita, în timp ce Ungureanu aflată pe bancă nu a evoluat de loc, iar Marin și Davydenko au intrat doar la aruncări de la șapte metri. Chiar și în aceste condiții, campioana s-a impus fără probleme în fața Clujului, după o primă repriză ceva mai echilibrată, pe care gazdele au câștigat-o la patru goluri: 18-14.

În actul secund, tot Baia Mare a impus ritmul și se desprinsese decisiv după doar opt minute, când Buceschi înscria pentru 24-18. Până la final, diferența a crescut, după ce Ani-Senocico a rulat întreg lotul și le-a permis tinerelor jucătoare pe care le are la dispoziție să evolueze câteva minute în fața campioanei.


HCM Baia Mare - „U” Alexandrion Cluj 35-25 (18-14)
HCM Baia Mare: Herrem 7 goluri, Makeeva 4, Gjeorgjievska 4, Lobach 4, Davydenko 3 (toate din 7m), Szucs 3, Buceschi 3, Marin 2 (ambele din 7m), Ardean-Elisei 1
„U” Alexandrion Cluj: Ani-Senocico 8 goluri (4 din 7m), Chintoan 4, Laslo 4, Popa 3, Ivan 2, Cîrjan 2, Tetean 1, Boian 1

Clasament Liga Națională de Handbal Feminin
1. HCM Baia Mare 36
2. SCM Craiova 33
3. CSM București 29
4. ASC Corona Brașov 29
5. HC Dunarea Brăila 21
6. HCM Roman 20
7. HC Zalău 16
8. CSM Ploiești 15
9. CSM Slobozia 12
10. HCM Rm. Vâlcea 11
11. CSM Cetate Deva 10
12. CSU Neptun Constanța 9
13. „U” Alexandrion Cluj 8
14. SC Mureșul Tg. Mureș 0