monitorulcj.ro Menu
Sport

Iordănescu face apel la suporteri să susțină echipa din tribune

Anghel Iordănescu a făcut apel la fanii echipei naționale, pe care dorește să îi vadă pe stadion în număr cât mai mare la partida cu Irlanda de Nord.

Selecţionerul echipei de fotbal a României, Anghel Iordănescu a îndemnat, la conferința de presă de astăzi, suporterii să vină în număr cât mai mare la partida cu Irlanda de Nord deoarece echipa naţională are nevoie de susţinerea acestora mai mult ca niciodată. „Este foarte important pentru jucători şi pentru mine prezenţa unui număr mare de suporteri pe Arena Naţională la meciul cu Irlanda de Nord. Mai mult ca niciodată avem nevoie de susţinerea suporterilor echipei naţionale. Nu îmi amintesc în ultima perioadă ca naţionala să fi pierdut un meci atunci când stadionul a fost plin sau când suporterii au fost lângă echipă”, a spus Iordănescu într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul îşi doreşte ca selecţionata României să joace ofensiv contra Irlandei de Nord, dar în acelaşi timp le va cere jucătorilor „siguranţă maximă în apărare”. „Avem nevoie de victorie. Eu îmi doresc să jucăm ofensiv pentru că vreau să câştigăm. Însă fără să lăsăm lucrurile nepuse la punct în apărare. Trebuie să avem siguranţă maximă în apărare. La nivelul ăsta e foarte important să nu primim gol. Este într-adevăr un derbi. Le-am spus băieţilor că acest meci nu este dinainte câştigat şi că nu va fi unul uşor. Indiferent de desfăşurarea jocului noi trebuie să ne jucăm şansa până la capăt. Trebuie să fim inteligenţi şi să nu facem greşeli capitale”, a adăugat Iordănescu.


Căpitanul echipei naționale, Răzvan Raț, prezent și el la conferința de presă, a spus că este apt pentru duelul cu Irlanda de Nord. „Mă simt bine, nu resimt nicio durere, totul merge conform planului. Sunt refăcut. La ora meciului trebuie să fim foarte concentrați, iar la fazele fixe, unde adversarii noștri sunt periculoși, să fim în marcaj strâns. Domnul Iordănescu cunoaște foarte bine jucătorii echipei naționale și potențialul lor”, a spus Raț.

Partida România - Irlanda de Nord, din etapa a patra a grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2016, se va disputa vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti.


EURO 2016 - Grupa F
- Ungaria - Irlanda de Nord 1-2 (Priskin 75 / McGinn 81, Lafferty 88), Grecia - România 0-1 (Marica 10-pen.), Feroe - Finlanda 1-3 (Holst 41 / Riski 53, 78, Eremenko 82)
- România - Ungaria 1-1 (Rusescu 45 / Dzsudzsak 82), Finlanda - Grecia 1-1 (Hurme 55 / Karelis 24), Irlanda de Nord - Feroe 2-0 (McAuley 6, Lafferty 21)
- Finlanda - România 0-2 (Stancu 54, 83), Feroe - Ungaria 0-1 (Szalai 21), Grecia - Irlanda de Nord 0-2 (Ward 9, Lafferty 51)
 
1. Irlanda de Nord 9
2. România 7
3. Finlanda 4
4. Ungaria 4
5. Grecia 1
6. Feroe 0

Următoarele etape:
- Grecia - Feroe, Ungaria - Finlanda, România - Irlanda de Nord (14 noiembrie 2014)
- Irlanda de Nord - Finlanda, România - Feroe, Ungaria - Grecia (29 martie 2015)
- Finlanda - Ungaria, Irlanda de Nord - România, Feroe - Grecia (13 iunie 2015)
- Feroe - Irlanda de Nord, Grecia - Finlanda, Ungaria - România (4 septembrie 2015)
- Finlanda - Feroe, Irlanda de Nord - Ungaria, România - Grecia (7 septembrie 2015)
- Ungaria - Feroe, Irlanda de Nord - Grecia, România - Finlanda (8 octombrie 2015)
- Feroe - România, Finlanda - Irlanda de Nord, Grecia - Ungaria (11 octombrie 2015)