monitorulcj.ro Menu
Sport

Miriuță pleacă în Ungaria după o victorie în România - VIDEO

Chiar dacă echipa CFR Cluj a învins echipa CSMS Iași, Vasile Miriuță pleacă de la clubul CFR Cluj, asta după ce o lună a stat pe gânduri.

Anunțul pe care îl aștepta toată lumea a fost făcut după meciul câștigat de echipa gazdă, F.C. CFR 1907 Cluj, în fața moldovenilor de la CSMS Iași, cu scorul de 4-0 (1-0).

Antrenorul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuță a declarat imediat după meci că va pleca la echipa din nordul Ungariei, Gyor, cu ochii în lacrimi. „Din păcate a fost ultimul meci, asta e viața. Nu este ușor să mă despart cu o victorie de echipă. Echipa este pe locul doi, locul doi meritat. Așa cum am mai spus, cred că eram singura echipă care ne puteam batem la egal cu Steaua dacă era acea stabilitate, și în iarnă aduși vreo doi, trei jucători de valoare, dar trebuie să mergem înainte, și eu unul merg de fiecare dată înainte”, a spus Vasile Miriuță.


El a mărturist că cel mai dificil moment din carieră la CFR Cluj a fost la început când suporterii i-au cerut demisia. „Cel mai dificil moment la CFR a fost la început atunci când am venit după primele etape, nu câștigasem și eram ”, a spus Miriuță.

Contractul la echipa Gyor este pe doi ani și jumătate, dar cu clauze financiare, a precizat Miriuță. „Contractul meu la Gyor este pe doi ani jumate și deocamdată, până în vară, nu am nici un obiectiv. Am totuși o clauză, nici mare, nici mică”, a afirmat Vasile Miriuță.


Singurul pe care îl va lua cu el la echipa din Ungaria este preparatorul fizic, Cristian Dragotă. „Pe Cristi Dragotă îl voi lua cu mine pentru că am mare nevoie de el acum. Nu știu de ce jucători voi avea nevoie acolo, trebuie să văd lotul. Am la dispoziție două, trei săptămâni după care mă voi hotărî ce jucători pot să aduc”, a spus antrenorul CFR-ului.

Vasile Miriuță a recunoscut că a avut și oferte de la echipa lui de suflet, Dinamo, dar că nu le-a putut onora deoarece promisese echipei din Ungaria că va pleca la ei.


Ultimul mesaj al lui la CFR a fost că nimeni nu îl va putea înlocui și fi ca Vasile Miriuță.

Acesta va semna în cursul zilei de astăzi contractul cu echipa Gyor, după care, mâine, va fi prezentat ca noul antrenor al echipei din Ungaria.


Vasile Miriuță este originar din Baia Mare și a evoluat în calitate de jucător la echipa la care pleacă antrenor, Gyor ETO FC în perioada 1992-1993 și 2003. În calitate de antrenor, Vasile Miriuță a mai antrenat până acum doar echipa Ceahlăul Piatra Neamț.