monitorulcj.ro Menu
Sport

Au obținut trei medalii dar au fost „furați” de arbitrii

Clubul Sportiv Universitatea Cluj împreună cu Federația Română de Box și Primăria Gilău, au organizat finala Cupei României de cadeți la box.

Galele s-au desfăşurat în perioada 15-19 decembrie în sala de sport a Liceului „Gelu Voievod” din Gilău şi au participat peste 60 de sportivi de la 30 de cluburi din țară, distribuiţi pe 16 categorii de concurs.

CS „U” Cluj a fost reprezentată de trei pugiliști, campionii naționali Samuel Șanta (categoria 36 kg) și Alin Bodea (categoria 54 kg) și vicecampionul Tudor Pascu (categoria 56 kg), antrenori Hercz Iosif şi Matiş Octavian.


Antrenorul secţiei de box a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Hercz Iosif, a declarat după competiție că este mulțumit de evoluția elevilor lui. „Sunt foarte mulţumit de băieţi. Bodea Alin a avut o evoluţie deosebită, care în acest an şi-a adjudecat şi Cupa României. El a câştigat finala prin KO tehnic în prima repriză. Din păcate, Şanta Samuel a fost declarat învins în semifinale doar prin judecata greşită a unor arbitri”, a declarat Hercz Iosif.

Sportivul clujean Alin Bodea a obţinut la categoria 54 kg o medalie de aur, ceilalți sportivi de la CS „U” Cluj, Şanta Samuel şi Pascu Tudor, obţinând fiecare câte o medalie de bronz, la categoria 38,5 kg, respectiv 59 kg.