Sport
Eugen Trică este noul antrenor al CFR Cluj
Tehnicianul Eugen Trică a declarat luni, 05 ianuarie, că a semnat un contract pe un an şi jumătate cu gruparea CFR Cluj.
"Am semnat pe un an şi jumătate. Sunt foarte fericit că m-am întors. Am spus de când am plecat că voi reveni pe banca CFR-ului. Nu pot vorbi deocamdată de obiectiv. Trebuie să vedem ce jucători rămân şi ce se va întâmpla. Eu am planuri mari. Eu vreau mai mult. Eu îmi doresc să mă bat la titlu. Cu actualul lot ne batem la titlu. Dacă vor rămâne toţi jucătorii ne putem lupta cu Steaua", a spus Trică pentru prosport.ro, el precizând că situaţia financiară a clubului se va îmbunătăţi, dar "jucătorii trebuie să înţeleagă că nu mai sunt banii de altădată".
Eugen Trică a mai pregătit echipa CFR Cluj în 2013. Acum, el îi succede lui Francisc Dican, care a fost antrenor interimar după plecarea lui Vasile Miriuţă în Ungaria, la ETO Gyor, la finalul lunii noiembrie.
La jumătatea ligii I, CFR Cluj ocupă locul 2, cu 34 de puncte, fiind la nouă puncte de liderul Steaua.