Sport
Barcelona, din nou în fruntea Europei
FC Barcelona a câştigat trofeul Ligii Campionilor, al patrulea din istoria clubului, după ce a învins, sâmbătă, pe Wemble.
Campionii au câştigat cu scorul de 3-1 (1-1), pe Manchester United, în finala competiţiei.
Primul care a ridicat trofeul Ligii Campionilor a fost francezul Eric Abidal, care a primit şi banderola de la căpitanul obişnuit al catalanilor, Carles Puyol. După ce toţi jucătorii echipei catalane au primit medaliile de la preşedintele UEFA, Michel Platini, Puyol i-a oferit banderola lui Abidal, lăsându-l pe acesta să fie primul care ridică trofeul, lucru pe care îl face în mod obişnuit căpitanul de echipă. Francezul a fost omagiat astfel pentru că a luptat şi a trecut cu bine după o operaţie dificilă (în luna martie a fost diagnosticat cu o tumoare la ficat).
FC Barcelona a deschis scorul în minutul 27, prin Pedro Rodriguez, care l-a învins pe Van der Sar cu un şut la colţul scurt, după ce a primit o pasă excelentă de la Xavi Hernandez. Manchester a restabilit egalitatea în minutul 34, prin Wayne Rooney, care a şutat imparabil după o combinaţie cu Ryan Giggs.
Catalanii au revenit în avantaj în repriza a doua, după ce Messi l-a surprins cu un şut din afara careului pe portarul Van der Sar. Câteva minute mai târziu, David Villa a stabilit scorul final, 3-1, cu un şut la vinclu, de la aproximativ 18 metri.
Antrenorul Barcelonei, Josep Guardiola a devenit, la 40 de ani, cel mai tânăr tehnician care câştigă două trofee ale Ligii Campionilor (primul fiind câştigat în 2009, tot după o finală cu Manchester United). Pe de altă parte, managerul englezilor, Sir Alex Ferguson, a ratat ocazia de a deveni primul antrenor cu trei trofee ale Ligii Campionilor, după cele câştigate în 1999 şi 2008.