Sport
„U“ Mobitelco e la un pas de titlu
„U“ Mobitelco BT joacă mâine poate cel mai important meci din istoria recentă a clubului.
Baschetbaliştii clujeni primesc mâine ultima vizită din acest sezon a celor de la CSU Asesoft Ploieşti.
Elevii lui Marcel Ţenter trebuie să uite mâine tot ce s-a întâmplat până acum, tot sezonul, cu meciuri reuşite sau ratări colosale, să se concentreze şi să învingă pe Asesoft Ploieşti, formaţie care i-a mai învins în ultimii ani în două finale ale campionatului.
După primele cinci confruntări din finală, „U“ Mobitelco conduce la general cu 3-2 pe CSU Asesoft. Echipa clujeană se află la doar 40 de minute distanţă de titlul de campioană, în timp ce prahovenii nu îşi permit nici un pas greşit dacă vor să ducă la Ploieşti cel de-al optulea titlu consecutiv.
„Nu este uşor să pierzi, însă nu avem timp să fim foarte supăraţi, trebuie să mergem înainte, să ne concentrăm pentru următorul meci, pentru că trebuie să jucăm mult mai bine în faţa propriului public“, a declarat Marcel Ţenter, după înfrângerea de sâmbătă de la Ploieşti.
De cealaltă parte, tehnicianul ploieştenilor, Vladimir Arnautovic, nu este foarte optimist în privinţa şanselor echipei sale de a câştigat din nou campionatul, dar declară că echipa sa va încerca să învingă la Cluj, pentru a trimite finala în meci decisiv, care se va juca la Ploieşti. „Trebuie să arătăm acelaşi nivel de apărare la Cluj, chiar şi un pic mai bun, dacă se poate, un atac mai bun, fără atât de multe mingi pierdute şi să ne menţinem procentajul de la 3 puncte. În condiţiile astea poate mai avem o şansă să câştigăm acolo“, a spus sârbul de pe banca Asesftului, înainte de meciul cu numărul 6 al finalei campionatului.
Cele două echipe au călătorit de la Bucureşti la Cluj în acelaşi avion, lucru inedit având în vedere rivalitatea din ultimii ani dintre „U“ Mobitelco BT şi CSU Asesft.
Nu mai sunt bilete!
Meciul cu numărul şase al finalei Campionatului Naţional de baschet a stârnit un interes deosebit printre suporterii clujeni, care doresc să vadă cum echipa lor câştigă un nou titlu de campioană, după o pauză de 15 ani, astfel că toate biletele puse în vânzare pentru partida de mâine seară s-au epuizat azi.
Cei care nu au putut să îşi cumpere bilet, pot urmări partida dintre „U“ Mobitelco BT şi CSU Asesoft Ploieşti pe TVR 3, de la ora 18. Partida va fi arbitrată de Alexandru Olaru, Laurenţiu Grigoraş şi Laszlo Bukureşti.