Sport
Cea mai mare dorință a lui Ogăraru s-a îndeplinit. CFR și „U” Cluj se întâlnesc în Cupa României
CFR Cluj - „U” Cluj și Petrolul Ploiești - Steaua sunt cele două semifinale ale Cupei României-Timișoreana la fotbal, potrivit tragerii la sorți efectuate, astăzi, la Casa Fotbalului.
Universitatea Cluj va întâlni pe CFR 1907 în penultimul act al Cupei României. Manşa tur e programată în intervalul 3-5 martie, în cartierul Gruia, urmând ca returul să se dispute în perioada 31 martie - 2 aprilie. După 20 de ani, Universitatea Cluj joacă în semifinalele Cupei României, iar azi, „studenţii” şi-au aflat şi adversarul din această fază a competiţiei: CFR 1907.
Antrenorul George Ogăraru a declarat, la scurt timp după tragerea la sorţi, că Universitatea are o şansă mare să ajungă în finală, dar pentru a îndeplini acest obiectiv, ai noştri au nevoie de sprijinul fanilor. „E ceea ce ne-am dorit. Am spus de multă vreme că vrem CFR-ul în semifinale şi uite că dorinţa ni s-a îndeplinit. Acum nu ne rămâne decât să ne pregătim extraordinar de bine, să fim foarte serioşi la antrenamente, pentru că avem o şansă imensă să ajungem în finală. E obiectivul nostru de când am venit eu aici şi, iată, suntem la 120 de minute să-l îndeplinim. Ne respectăm adversarul şi ştiu că vom avea o „dublă” foarte grea. Tocmai de aceea mizăm pe sprijinul fanilor. Vrem un stadion plin”, a declarat Ogăraru.
Despre importanţa suporterilor a vorbit şi Alfons Groenendijk, directorul tehnic al echipei „studențești”. „Şi ca jucător, şi ca antrenor, am fost omul care s-a simţit foarte bine înconjurat de tribune arhipline. Sunt sigur ca aşa va fi şi acum, contra CFR-ului. E un mare derby şi o mare şansă pentru noi să ajungem în finală. Ar fi extraordinar să ajungem în faţa unui trofeu la 50 de ani de la ultima performanţă. Băieţii muncesc bine, vor munci şi mai mult, totul pentru a ne îndeplini obiectivele”, a spus Alfons Groenendijk.
Zilele acestea echipa pregătită de George Ogăraru se află în Turcia în cantonamentul de iarnă, pe malul Mării Mediterane.
Mâine, de la ora 16:00, „studenţii” joacă primul amical, în compania echipei germane SV Rodinghausen, din Regional Liga West (liga a IV-a). Vineri, de la aceaşi oră, elevii lor George Ogăraru vor întâlni echipa de tineret a formaţiei maghiare Haladas.
La tragerea la sorți de astăzi trei dintre echipe, Steaua, Petrolul și CFR Cluj, au fost repartizate în Urna A valorică pentru tragerea la sorți, în timp ce Universitatea Cluj a făcut parte din urna B.
Astra Giurgiu a câștigat ediția de anul trecut a trofeului. Finala este programată în data de 31 mai pe Arena Națională din București.