monitorulcj.ro Menu
Sport

Cristian Dulca, selecționerul naționalei U21: „Cu multă muncă vom fi la turneul final”

Clujeanul Cristian Dulca a fost prezentat oficial, de președintele FRF, Răzvan Burleanu, în funcția de selecționer al reprezentativei Under 21 a României.

Antrenorul, născut în Cluj-Napoca, în vârstă de 42 de ani, îi va pregăti pe „tricolorii” U21 în campania de calificare la Campionatul European 2017, ce va fi găzduit de Polonia. „Obiectivul pe care ni l-am propus, calificarea la EURO, este realizabil. Cu multă muncă, dar și cu șansă vom fi la turneul final. Nominalizarea mea în funcția de selecționer al reprezentativei Under 21 reprezintă un motiv de mândrie, e important să te afli în familia echipei naționale”, a declarat Cristian Dulca.

Cine este Cristian Dulca?


Noul antrenor a naționalei U21, Cristian Dulca, a evoluat, în cariera de fotbalist, precum CFR Cluj, Rapid București, „U” Cluj sau Honved Budapesta și a strâns șase selecții pentru echipa națională de fotbal a României pentru care a fost selecționat la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998.

Și-a început cariera de antrenor la FC Vaslui în mai 2009, în sezonul 2008-2009 al Ligii I și a calificat echipa în Liga Europa. A fost demis la 21 septembrie 2009. În 4 octombrie 2009 a fost instalat în funcția de antrenor principal al echipei „U” Cluj. După obținerea promovării în Liga I, a fost înlocuit în funcție de Marian Pană, dar a revenit la „U” Cluj 3 ani mai târziu. În anul 2011 el a reușit să învingă de două ori cancerul și s-a vindecat de fiecare dată.


Dulca: „Mi-aș dori să picăm cu Slovenia, Moldova, Albania și San Marino”

La tragerea la sorți a preliminariilor EURO 2017, programată pe 5 februarie, la Nyon, România se va afla în urna a doua valorică. „Din prima urnă valorică, toți adversarii sunt foarte puternici. Sunt de evitat Germania, Spania, Anglia. Cred că vom nimeri în grupă cu Portugalia. Mi-aș dori să mai picăm cu Slovenia, Moldova, Albania și San Marino. Indiferent de adversari, cel mai important să ne calificăm, să fim peste doi ani în Polonia”, a completat noul selecționer U21.
 
Urnele valorice stabilite pentru tragerea la sorți a preliminariilor EURO 2017:
 
Urna A: Spania, Anglia, Italia, Germania, Franța, Cehia, Portugalia, Olanda, Danemarca
Urna B: Rusia, Elveția, Suedia, Serbia, Israel, Ucraina, Slovacia, România, Belgia
Urna C: Turcia, Slovenia, Austria, Grecia, Scoția, Croația, Norvegia, Armenia, Muntenegru
Urna D: Finlanda, Țara Galilor, Ungaria, Islanda, Bosnia-Herțegovina, Georgia, Moldova, Irlanda, Belarus
Urna E: Bulgaria, Cipru, Macedonia, Lituania, Azerbaijan, Kazahstan, Albania, Letonia, Estonia
Urna F: Feroe, Irlanda de Nord, Luxemburg, Malta, San Marino, Andorra, Liechtenstein
 
Vor fi trase la sorți nouă grupe: șapte grupe de câte șase echipe și două grupe de câte cinci echipe, cu mențiunea că, în urma unei decizii a Comitetului Executiv UEFA, Armenia și Azerbaijan nu pot juca împreună.
 
Cele nouă câștigătoare de grupă se vor califica direct la turneul final, iar cele mai bune patru ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a decide ultimele două selecționate care vor merge la EURO 2017 din Polonia.