monitorulcj.ro Menu
Sport

Bogdan Dascălu medaliat cu bronz la Campionatul Național de Juniori

Floretistul clujean, Bogdan Dascălu, s-a clasat pe treapta a treia a podiumului după Vlad Porușniuc și Alexandru Georgescu, ambii de la CSA Steaua, la Campionatul Național de Juniori Floretă Masculin Individual.

Sportivul Universității Cluj, Bogdan Dascălu a participat ieri, 18 februarie, la Campionatul Național de Juniori Floretă Masculin Individual, competiție ce a avut loc in Sala de Scrimă din Complexul Sportiv Floreasca, din București.

Bogdan a câștigat 12 asalturi din 12, fiind primul pe tabloul de eliminare directă. În urma poziției ocupate, în primul tur de eliminare directă, clujeanul nu a avut adversar, la a doua eliminare directă a câștigat 15-1, iar pentru intrarea în locurile 1-8 a câștigat cu 12-4, ajungând în finala de patru. Aici Bogdan Dascălu l-a avut ca  adversar pe stelistul Alexandru Georgescu, în fața căruia a cedat cu 12-15.
Antrenorul secției de scrimă a CS „U”, Peter Habala, a delcarat că a avut un început bun dar greșelile de final l-au făcut să nu ajungă în finală. „Până la intrarea în primii patru, Bogdan a avut o evoluție fără greșeală. La meciul cu Georgescu a fost 12 egal, iar la 13-12 pentru adversar, Bogdan a făcut două greșeli imense și a pierdut intrarea în finală. A avut un moment inexplicabil de cădere și trebuie să ne asigurăm că asta nu se va mai repeta”, a declarat Peter Habala.


Sportivul clujean a încheiat acest campionat cu 99 de tușe marcate și doar 29 primite.

Următoarea competiție pentru Bogdan Dascălu este programată în perioada 1-5 martie, când va participa la Campionatul European de Juniori Individual și pe Echipe, de la Maribor, Slovenia, iar în săptămâna imediat următoare va participa la un Concurs de Cupa Mondială la Udine, Italia.