monitorulcj.ro Menu
Sport

FC Vaslui va juca la Piatra Neamţ

Antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că formaţia sa, care va prelua locul în Liga Campionilor al FC Timişoara după ce aceasta nu a primit licenţa, va evolua în preliminariile competiţiei europene la Piatra Neamţ.

„Suntem cu un pas mai sus. Ne apropiem, încet-încet, de locul unde ar fi fost normal şi logic să ne aflăm la sfârşitul acestui campionat recent încheiat. Stadionul Ceahlăul rămâne singura noastră variantă. Vrem la Piatra Neamţ, iar acolo vom şi juca. Unde să plecăm în altă parte, din Moldova noastră cea dragă?“, a spus Viorel Hizo, ardelean la origine. Hizo a precizat că 27 iulie şi 3 august sunt datele pentru meciurile din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. „Cu siguranţă vom primi OK-ul forului continental pentru a juca la Piatra Neamţ faza preliminariilor acestei competiţii. Pentru actul în care vom juca noi în această întrecere, nu există o exigenţă a condiţiilor ce trebuiesc îndeplinite“, a asigurat Viorel Hizo.