monitorulcj.ro Menu
Sport

Soluția pentru victoriile Universității Cluj vine de la biserică

FC Universitatea Cluj reușește a treia remiză din cele șase meciuri disputate în Liga I în acest an chiar dacă au avut la dispoziție în acest meci un penalty pe care Ceppelini l-a ratat trimițând mingea în peluză.

Daniel Martins -Universitatea Cluj - in meciul dintre FC Universitatea Cluj - FC Botosani - Foto: Noemi Adrienn

Chiar dacă au schimbat antrenorul, tactica, primul 11, au schimbat și suporterii care au plecat de pe stadion în minutul 70, echipa FC Universitatea Cluj pare că trage după avioane, asta mai ales după penalty-ul ratat de Ceppelini în minutul 55.

Un penalty ratat a avut și Lemanru în partida din Cupa României disputată pe stadionul din Gruia, în minutul 10 a meciului.


Antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub, a declarat că este dezamăgit de rezultat și spune că nu înțelege de unde vin nemulțumirile echipei adverse. „Sunt dezamăgit de rezultat, puteam să câştigăm pentru că am dominat partida de la început până la sfârşit, am creat situaţii de gol, am ratat un penalty, păcat de atitudinea lor, atât cât au putut, şi-au dorit jucătorii să câştige. Asta e viaţa, ce putem face, mergem mai departe. Va trebui să facem un antrenament doar pentru penalty-uri. Am mai avut un penalty clar, la un fault asupra lui Gravenberch. Nu înţeleg ce probleme de arbitraj acuză Botoşaniul”, a declarat Adrian Falub.

Tehnicianul băncii clujene a subliniat că nu i-a putut folosi pe Veselovsky și Castillion din cauza unor probleme fizice iar pe Van de Broek nu îl va mai folosi pentru că cei doi români, Lungu și Costin, se descurcă foarte bine. „Veselovsky este bolnav, Castillion foarte obosit, vom vedea ce va fi. Nu ştiu de ce nu se lipeşte golul de noi, poate trebuie să mergem să ne rugăm la biserică. Sunt chestii de interpretare a jocului, chestii de personalitate, jucătorii trebuie să ştie să joace sub presiune, ori noi nu avem lucrul acesta. Castillion va mai fi folosit, face parte din lotul acesta. Van de Broek nu joacă pentru că Lungu şi Costin joacă bine. E normal să fie presiune, pentru că nu facem puncte, nu câştigăm, meciurile trec pe lângă tine”, a subliniat Falub.


Următorul meci pentru FC Universitatea Cluj va avea loc luni, 23 martie, de la ora 20:30, în deplasare pe terenul echipei CSMS Iași.