monitorulcj.ro Menu
Sport

Napoca Rally Academy și-a prezentat echipajele pentru sezonul competițional 2015

Cu o săptămână înaintea debutului pe probele speciale din Tess Rally, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri 2015, Napoca Rally Academy și-a prezentat oficial echipajele care se vor lupta pentru titlurile din acest sezon.

Cele cinci echipaje sunt pregătite pentru prima provocare din Campionatul Național de Raliuri: Tess Rally (27 – 28 martie).
Prezentarea oficială a echipei Napoca Rally Academy a avut loc, joi seara, pe teren propriu, la Cluj Napoca, iar de luni cele cinci echipaje vor pleca spre Brașov, acolo unde se va desfășura prima etapă din calendarul intern. „Cluj Napoca înseamnă pentru noi acasă și anul acesta am vrut să începem sezonul intern alături de prietenii noștri de aici. Va fi un sezon lung în care fiecare echipaj va face totul pentru a obține cele mai bune rezultate. La fel ca și acum, ne-am propus să fim ambasadorii acestui sport, să promovăm spectacolul sportiv, dar, în același timp, să folosim experiența noastră în lumea sporturilor cu motor în cadrul campaniilor care au ca scop reducerea numărului de accidente pe drumurile publice din România”, a spus Marco Tempestini, la prezentarea oficială a echipei.  

În 2015, Napoca Rally Academy are în componență cinci echipaje care vor lua startul la etapele din Campionatul Național de Raliuri, în funcție de programele internaționale în care participă: Simone Tempestini - Dorin Pulpea (Ford Fiesta R5), Bogdan Marișca - Carmen Poenaru (Subaru Impreza), Marco Tempestini - Toni Avram (Ford Fiesta R5), Vlad Cosma - Diana Hațegan (Suzuki Swift) și Florin Tincescu - Sergiu Itu (Peugeot 208 R2). „A fost o pauză lungă,  la nivel intern, dar suntem pregătiți să facem spectacol pe probe și vrem ca fiecare echipaj să înceapă cât mai bine acest sezon și să obțină prima victorie”, a mai spus Marco Tempestini.


Bogdan Marișca a afirmat că abia așteaptă începerea sezonului și speră să nu mai aibă probleme ca în anul precedent cu mașina. „Pentru mine începe sezonul cu numărul 22, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Voi lua startul împreună cu Carmen și ne dorim să facem un rezultat bun. Ținând cont de mașinile și piloții prezenți la start, va trebui să găsim mixul corect între a fi cât putem de rapizi, dar și să ajungem la sosire, ceea ce presupune să fim foarte atenți. Nu va fi un raliu ușor, mai ales că vremea, așa cum ne-am obișnuit, poate fi extrem de capricioasă. Avem o serie de parteneri puternici care s-au implicat alături de noi, suntem parte dintr-o echipă puternică, cu aspirații la primul loc, deci va trebui să muncim mult pentru a reuși un rezultat bun”, a spus Bogdan Marișca.

Tess Rally este, ca de obicei, prima etapă a sezonului, un raliu complet imprevizibil din punct de vedere meteorologic și unde nimic nu este sigur decât atunci când ajungi în ultimul parc de service. Ediția din 2015 are o lungime de 342,08 kilometri, dintre care 130,64 împărțiți în 9 probe speciale.


Vineri, 27 martie, sunt programate trei probe speciale, ultima fiind Brașov Rally Show, pe străzile din centrul orașului. Sâmbătă, 28 martie, este ziua cea mai lungă a raliului cu restul de șase probe speciale, sosirea fiind programată în jurul orei 18:15.