monitorulcj.ro Menu
Sport

Meci caritabil pentru adăpostul unor copii din Cluj

Organizația Student Sport Cluj a organizat un meci caritabil în compania echipei de handbal „U” Alexandrion, cu scopul este de a strânge fonduri pentru cei 20 de copii din cadrul adăpostului de zi și de noapte pentru copiii străzii „Arlechino”.

La evenimentul care a avut loc duminică, 22 martie, pe parchetul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, au făcut spectacol alături de cele două echipe și majoretele de la Madness UMF.

„Organizația Student Sport Cluj dorește să mulțumească în primul rând tuturor persoanelor prezente la meci și nu numai! Donațiile făcute în cadrul acestui meci sunt pentru a da o șansă tinerilor de la Adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii <<Arlechino>> să se apropie și mai mult de condițiile care le au și alți copii de vârsta lor. Trebuie de asemenea să mulțumim îndeosebi Clubului Sportiv Universitatea și echipei „U” Alexandrion Cluj pentru sprijinul acordat organizației noastre. A fost pentru prima dată când o organizație de tineret din Cluj a jucat un meci contra unei echipe de anvergura fetelor de la „U” Alexandrion. Colegii care au făcut parte din echipa organizației au fost mai mult decât mândrii și determinați să joace într-un asemenea meci alături de idolele lor. Meciul a fost destul de disputat la început, însă pe final, ambiția jucătorilor și jucătoarelor noastre a lăsat loc spectacolului și bunei dispoziții, meciul terminându-se astfel cu scorul 36-39 pentru „U” Alexandrion. Sperăm că acest meci va deveni una din premisele organizației noastre de a atrage și mai mult tinerii către echipele locale și către sport, pe lângă celalalte proiecte, în special „Tribuna Studentului”, unde oferim bilete gratuite tinerilor pentru a veni la meciurile echipelor locale preferate”, au declarat reprezentanții Organizației Student Sport Cluj.


Clubul Sportiv Universitatea Cluj promite că se va implica în continuare în proiectele organizației studențești, astfel încât, în luna aprilie se vor desfășura încă două meciuri demostrative cu echipa de baschet feminin și echipa de volei masculin/feminin a clubului.