monitorulcj.ro Menu
Sport

Cluj Arena vs. Arena Națională pentru finala Cupei României. Primăria Cluj-Napoca a trimis o scrisoare FRF-ului

Universitatea Cluj și Steaua București sunt cele două finaliste din Cupa României, însă discuțiile pe tema stadionului care va găzdui această finală sunt tot mai aprinse.

Meciul din finala Cupei României, dintre cele două echipe, FC Universitatea Cluj și Steaua București, programat pentru 31 mai, nu este decis unde va fi disputat, chiar dacă la nivel de zvon s-au pomenit stadioanele „Arena Națională” și „Cluj Arena”.

Faptul că pe cele două stadioane dispută meciuri acasă echipele care se află în finala cupei naște discuții aprinse.


Antrenorul echipei Universitatea Cluj spune că steliștilor le este frică să vină pe terenul din Cluj. „Acum, mai este destul până la finală, dar dacă Steaua are probleme de genul ăsta sau îi este frică să vină la Cluj și ține cu tot dinadinsul să jucăm pe Arena Națională, asta e. Noi ne-am dori să jucăm aici, normal, pentru că Steaua este echipa campioană, echipă care are multe trofee și multă calitate față de noi, valoare, experiență. Dar dacă ei nu vor să vină la Cluj, dacă le este frică să vină la Cluj, ce putem face noi? Oricum, nu decidem noi”, a spus Adrian Falub.

Președintele executiv al echipei Steaua București a declarat că o variantă pentru disputarea meciului ar fi stadionul din Mediaș care are o capacitate de 8.500 de locuri, față de 55.634 de locuri cât dispune Arena Națională sau 30.201 de locuri cât arena Cluj Arena. „Odată cu accesul în finala Cupei României a celor de la U Cluj, cred că din punct de vedere al terenului n-ar fi indicat ca aceasta să se joace la Cluj. În plus, nu este în regulă ca acest stadion să fie desemnat după ce se află finalistele. Hai să jucăm la Mediaș, pentru că aici este și un stadion frumos, dar și un gazon foarte bun!”, a spus Valeriu Argăseală.


Și conducerea primăriei Cluj-Napoca a adresat o scrisoare Federației Române de Fotbal în care cere ca finala Cupei să se desfășoare pe Cluj Arena, și spune că acest lucru „ar reprezenta și o reparație morală față de omisiunile de până acum”.
„Stimate domnule Președinte,
Ne adresăm dumneavoastră în numele comunității municipiului Cluj-Napoca și a tuturor iubitorilor fotbalului din Transilvania, cu scopul de a face cunoscute câteva aspecte pe care vă rugăm să le aveți în vedere la stabilirea locului de desfășurarea finalei Cupei României Timisoreana la fotbal, ediția 2014-2015.
1. Stadionul Cluj Arena dispune de toate facilitățile necesare găzduirii unui eveniment de asemenea inportanță, fiind unul dintre cele mai moderne din Europa de Est, conform clasării UEFA. Mai mult, costurile sale de exploatare și afluența de public la un eveniment precum finala Cupei României Timișoreana, constituie un argument în plus pentru ca Federația Română de Fotbal să atribuie Clujului găzduirea finalei.
2. Într-o perioadă în care doar trei orașe din țară se pot mândri cu o infrastructură modernă în ceea ce privește stadioanele, Clujul a fost ocolit de fiecare dată în atribuirea unei competiții importante sau a meciurilor echipei naționale. Găzduirea finalei Cupei României ar reprezenta și o reparație față de omisiunile de până acum.
3. Nu în ultimul rând, anunțarea stadionului Cluj Arena ca gazdă a finalei Cupei României Timișoreana ar însemna aplicarea hotărârii Comitetului Executiv al F.R.F. din 31 martie 2015, prin care s-a stabilit că finala se va disputa la Cluj-Napoca.
În speranța că argumentele noastre vor determina o clarificare cât mai grabnică a situației, vă asigurăm încă o dată că întreaga comunitate locală dorește și este pregătită să suțină desfășurarea în bune condiții a unei competiții de asemenea importanță ca finala Cupei României Timișoreana.”