monitorulcj.ro Menu
Sport

România a învins Canada în barajul pentru Grupa Mondială Fed Cup, scor 3-2

Cuplul Gabriela Dabrowski /Sharon Fichman a învins, cu scorul de 6-1, 4-6, 10-5, perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru, stabilind scorul final al întâlnirii Canada - România - 2-3, rezultat care readuce formaţia tricoloră în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei pentru prima dată din 1992.

Partida de dublu, care a durat o oră şi 29 de minute, nu mai putea schimba echipa calificată în elita Fed Cup, pentu că, anterior, Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, o învinsese pe Francoise Abanda, 260 WTA, oferind României punctul victoriei în întâlnirea cu Canada, scor 3-1, şi asigurând prezenţa pentru prima dată din 1981 între cele mai bune opt echipe feminine de tenis din lume, în Grupa Mondială a Fed Cup.

Dulgheru a câştigat, cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, un meci care a durat două ore şi 11 minute.


Tot duminică, Andreea Mitu, locul 104 WTA, s-a impus, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, în faţa sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, astfel că echipa tricoloră a trecut în avantaj, scor 2-1, în întâlnirea de la Montreal, din barajul pentru Grupa Mondială a Cupei Federaţiei.

Sâmbătă, Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-4, de Francoise Abanda, locul 260 WTA, în primul meci al întâlnirii dintre Canada şi România.


În a doua partidă, Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, s-a impus, tot sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, în faţa sportivei Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, astfel că România a egalat, 1-1, scorul în întâlnirea cu Canada, după prima zi.

Canada va juca în 2016 în Grupa Mondială II.


România a participat ultima dată în Grupa Mondială în 1992, dar atunci evoluau 16 echipe în principala divizie a competiţiei.

România va evolua în 2016, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale, alături de una dintre echipele din Rusia, Cehia, Germania, Franţa, Italia, Olanda şi Elveţia. Partidele vor avea loc în sistem eliminatoriu, adversara tricolorelor urmând a fi cunoscută după o tragere la sorţi.