monitorulcj.ro Menu
Sport

Premieră la Sala Polivalentă, handbalul feminin va putea fi disponibil și pentru nevăzători

Handbalista Cristina Neagu susţine o campanie pentru fanii nevăzători ai naţionalei, chipul ei fiind imprimat pe diverse produse promoţionale în sistem Braille, înaintea meciului cu vicecampioana mondială Serbia, de la Cluj, din barajul pentru calificarea la CM din acest an.

Potrivit unui comunicat oferit de Federația Română de Handbal, fanii cu dizabilităţi vor avea parte de un program special şi surprize la meciul de sâmbătă, de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, dintre România şi Serbia. Astfel, mai mulţi suporteri nevăzători vor fi invitaţi la meci pentru a simţi atmosfera, liderul naţionalei, Cristina Neagu, implicându-se într-o campanie în acest sens.

Cu ajutorul unui aparat special, chipul handbalistei a fost scanat şi va fi imprimat pe mai multe produse promoţionale ale echipei naţionale în sistem Braille. Mai mult, fanii nevăzători vor primi autografe de la jucătoare în alfabetul Braille, cu ajutorul unor pixuri speciale 3D. „Este o idee excelentă şi mă bucur că pot să particip la o astfel de acţiune. Sunt oameni nevăzători care, sunt convinsă, şi-ar dori enorm de mult, în primul rând să ducă o viaţă normală, să poată să vadă lucrurile obişnuite de zi cu zi şi, bineînţeles, dacă vin în sală, pe lângă faptul că simt şi ei atmosfera, să ne şi vadă. Sunt fericită că pot să ajut măcar în acest fel. Cu siguranţă vor simţi atmosfera din sala de la Cluj. Acum două luni, la Trofeul Carpaţi, a fost o atmosferă incredibilă la un turneu amical, cred că va fi o atmosferă excelentă la returul cu Serbia”, a declarat Cristina Neagu.


În același comunicat, președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a lăudat-o pe Cristina Neagu, jucătoarea care a marcat 11 goluri în meciul tur al barajului pentru Mondiale cu Serbia (32-26 pentru România). „Cristina Neagu face parte din puținii oameni care sunt atinși de Dumnezeu și care au avut șansa să se întâlnească cu meseria pe care au fost făcuți. Cred că Cristina are cel puțin 10 ani în față de handbal în care poate să ajute la niște rezultate interesante și în același timp lângă ea pot să crească niște viitoare componente ale lotului național, și avem material pentru așa ceva”, a declarat Alexandru Dedu, președinte FRH.

Meciul retur dintre România şi vicecampioana mondială Serbia, din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din acest an, va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă de 7.200 de locuri, din Cluj-Napoca. Până în prezent s-au vândut peste 5.000 de bilete.


În tur, România s-a impus cu scorul de 32-26, având prima opţiune la calificarea la turneul final al CM din 2015.