monitorulcj.ro Menu
Sport

Echipa de handbal a României s-a calificat la Campionatele Mondiale din Danemarca

Echipa feminină de handbal a României și-a asigurat prezența la Campionatul Mondial 2015 din Danemarca, deși a fost învinsă de Serbia cu scorul de 28-24 (11-12) în returul barajului de calificare, „tricolorele” beneficiind de victoria din tur, cu 32-26.

Florina Chintoan, singura jucătoare de la clubul clujean U Alexandrion

Începutul meciului a fost echilibrat, ambele formații aflându-se, pe rând, la conducere. Serbia s-a desprins la două goluri, 5-7, în minutul 15, dar tricolorele au revenit și la pauză aveau avantaj de un gol, 12-11.

Oaspetele, după patru goluri consecutive, în debutul părții secunde, s-au desprins la 15-12 (35), iar avantajul Serbiei a crescut la patru goluri, 17-13 (38), dând emoții echipei antrenate de suedezul Tomas Ryde. România a reușit să se mențină în joc, iar diferența nu a fost mai mare de două-trei goluri până în minutul 50, când Serbia avea 24-19 pe tabela de marcaj. Serbia a mai condus cu 28-23, în minutul 59, dar Cristina Neagu a marcat ultimul gol al meciului, cu 38 de secunde înainte de final, parafând astfel calificarea României la turneul final din Danemarca (5-20 decembrie).


De remarcat că România a ratat patru aruncări de la 7 metri în acest meci.

La meciul de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca au fost prezenți peste 7.200 de spectatori, toate biletele disponibile fiind vândute cu câteva ore înainte de meci.


În pauza meciului a fost invitat lotul naționalaei României din anul 1995, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la câștigarea titlului mondial. Jucătoarele care au format lotul Romaniei la turneul din Brazilia au primit flori și diplome din partea președintelui Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, și aplauze din partea întregii săli. Lotul echipei Romaniei de atunci a fost format din: Magdalena Urdea, Narcisa Lecușanu, Stancuța Ghionea, Simona Gogârlă, Carmen Nitescu, Carmen Amariei, Alina Dobrin, Steluța Luca, Ildiko Kerekes, Cristina Mihai, Luminița Stroe, Roxana Berilă, Elena Iorgu, Irina Neagu și Olimpia Vereș. Antrenorii echipei au fost Dinu Cojocaru și Ioan Baban.

Echipele de start:
România: Denisa Dedu, Ionica Munteanu - Camelia Hotea, Adriana Nechita (2 goluri), Cristina Neagu (7), Aurelia Brădeanu (2), Gabriela Perianu, Valentina Ardean Elisei (2), Oana Manea (2), Gabriela Preda, Melinda Geiger (3), Eliza Buceschi (4), Florina Chintoan (1), Patricia Vizitiu (1), Laura Chiper, Mădălina Zamfirescu. Selecținoner: Tomas Ryde.


Serbia: Jovana Risovic, Ana Kacarevic - Sanja Radosavljevic (1), Katarina Krpez (2), Jelena Popovic (3), Tamara Zarkovic, Jelena Agbaba, Jelena Zivkovic (6), Ivana Prijovic, Andzela Janjusevic, Sanja Rajovic (6), Tamara Georgijev, Dijana Radojevic (2), Biljana Bandelier (1), Jovana Stoiljkovic (6), Kristina Liscevic (1). Selecționer: Milan Stankovic.

Au arbitrat danezii Leif Poulsen și Henrik Mortensen, iar delegat EHF a fost grecul Sotiris Migas.