monitorulcj.ro Menu
Sport

Horia Tecău s-a calificat în semifinalele de dublu de la Wimbledon

Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer s-a calificat, marți, în semifinalele probei masculine de dublu din cadrul turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, după 6-4, 6-3, 7-6 (2) cu cuplul Marcin Matkowski (Polonia)/Nenad Zimonjic (Serbia), cap de serie numărul 7.

Tecău și Rojer, favoriții numărul patru ai probei, s-au impus după o oră și 51 de minute și vor juca în penultimul act contra învingătorilor din meciul care îi opune pe americanii Bob și Mike Bryan, principalii favoriți, și cuplul româno-indian Florin Mergea/Rohan Bopanna, cap de serie numărul 9.

Dacă Rojer se află la prima semifinală la All England Club, pentru Horia este a patra, după ce a jucat de trei ori finala, alături de Robert Lindstedt (2010, 2011, 2012). Totodată, pentru ei este a treia semifinală din acest an la turneele de Mare Șlem, după ce s-au oprit în penultimul act atât la Australian Open, cât și la Roland Garros.


Horia și Jean-Julien și-au asigurat un cec de 85.000 lire sterline și 720 de puncte ATP, cei doi oprindu-se în optimi la ediția de anul trecut.

În meciul din sferturi, Tecău și Rojer au servit excelent și nu le-au oferit adversarilor nicio oportunitate de break. Perechea româno-olandeză a avut 11 ași (8 pentru adversari), un procentaj de 85% din puncte reușite cu primul serviciu (față de 74%) și 84% cu al doilea (respectiv 49%), au adunat 26 de winners (13 pentru oponenți).


Horia Tecău este calificat și în optimile probei de dublu mixt, alături de slovena Katarina Srebotnik (favoriții numărul 6), urmând să înfrunte cuplul Raven Klaasen (Africa de Sud)/Raquel Kops-Jones (SUA), cap de serie numărul 10.