monitorulcj.ro Menu
Sport

Universitatea Cluj a cedat, scor 13-42, în fața formației Timișoara Saracens

Partida disputată duminică pe stadionul din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” au adus față în față echipele Universitatea Cluj și Timișoara Saracens într-o partidă de verificare înainte de reluarea întâlnirilor contând pentru Cupa Regelui din luna august.

Universitatea Cluj a avut posibilitatea de a trimite în teren trei nume noi, Antonio, Toma și Marin, alături de Banu și Dinu, reveniți în echipă, în timp ce bănățenii, fără titularii convocați la echipa națională, au căutat soluții viabile pentru viitor în tentativa de a se impune în competițiile interne.

La pauză rezultatul a fost de 27-3 în favoarea timișorenilor, care la final s-au impus cu 42-13, remarcați fiind Zaharia și Ciaparii, cei doi tineri jucători trecându-și de câte două ori numele pe lista marcatorilor de eseuri, alături de Ianus, O’Donnell și Sefanaia.


Timișoara Saracens va juca pe 1 august cu Dinamo București în cadrul Cupei Regelui, iar Universitatea Cluj o săptămână mai tarziu, atunci când alb-negrii se vor deplasa la București pentru întâlnirea cu Steaua.