monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj reușește trei victorii din trei meciuri disputate pe teren propriu. CFR - Petrolul 1-0

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Cristian Lopez, în minutul 76, cu un șut din întoarcere de la 10 metri, după o bâlbâială a portarul Peterson Pecanha.

Echipa CFR Cluj a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Petrolul Ploiești, într-un meci din etapa a VI-a a Ligii I.

Prima repriză a fost una aproape fadă, cu un meci care a nu a prezentat spectacol aproape deloc, fără prea multe mingi spre poartă. Repriza secundă a fost complet schimbată față de prima, cu multe ocazii la poartă, multe șanse de gol, dar și multe gafe a portarilor, dintr-o gafă fiind marcat și unicul gol al meciului.


Prima situație bună de gol a CFR-ului din partea a doua a fost a lui Beleck care a încercat să îl învingă pe Pecanha cu un șut înșelător la colțul scurt, dar portarul oaspeților a respins mingea în corner. Nici Alexandru Păun nu a reușit să împingă mingea în poartă din 6 metri în urma unei centrări a lui Tiago Lopes. Singurul care a reușit să străpungă poarta a fost Cristian Lopez. Intrat de cinci minute în locul lui Beleck, Cristian Lopez a profitat de o ieșire hazardată a lui Pecanha din poartă și a trimis mingea în plasă, din întoarcere, din interiorul careului.

Clujenii i-au dedicat golul atacantului portughez, Bruno Guima, care a suferit o ruptură de ligamente încrucișate.


Încercările disperate ale Petrolului venite după golul marcat de a smulge un punct din Gruia s-au încheiat fără succes, iar meciul s-a încheiat după cele 90 de minute de joc cu victoria CFR-ului.

„Feroviarii” au acumulat cinci puncte în clasamentul Ligii I reușind să mai recupereze din puncte după cele șase puncte penalizare din partea FRF. Etapa viitoare CFR Cluj va juca în deplasare la Târgu Jiu, cu Pandurii, partida fiind programată luni, 17 august, ora 21:00.


Echipele de start:
CFR Cluj: Marc - Tiago Lopes, Larie, Tînc, Camora - Petrucci, A. Mureşan - Jakolis (Dani '86), Voiculeţ, Goncalves (Păun '58) - Beleck (Cristian '71). Antrenor: Francisc Dican.
Petrolul Ploiești: Pecanha - Beţa, Benga, Tudose, Porret - Bucşa, Marinescu (Zoubir '57) - Nepomuceno (Voinea '73), Ropotan, Farina (Miliceanu '80) - Moussa. Antrenor: Tibor Selymes.

Cartonaşe galbene: Jakolis '40, Goncalves '56.


Arbitri: Istvan Kovacs (central) - Marius Marchidanu, Florin Păunescu (asistenţi) - Florin Mazilu (rezervă).

Observatori: Sorin Boca, Romulus Gabor.