monitorulcj.ro Menu
Sport

Remiză pentru rugbyștii clujeni în fața echipei din Baia Mare

Pe stadionul din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, Universitatea Cluj a primit vizita celor de la Știința Baia Mare, în ultima etapă contând pentru Grupa B din cadrul Cupei Regelui.

Prima repriza a aparținut maramureșenilor, care au marcat un eseu prin Moyake, iar Sefton o transformare, respectiv o lovitură de pedeapsă, la care studenții clujeni au replicat înainte de intrarea la cabine prin lovitura de pedeapsă concretizata de Melniciuc.

După reluare Universitatea Cluj a jucat mult agresiv și Murgoci a reușit de două ori să culce balonul în terenul de țintă al zimbrilor, ambele reușite fiind transformate de Melniciuc, astfel că alb-negrii antrenați de Bogdan Cantor au fost la cinci minute de o mare victorie.


A venit însă eseul lui Dinis din minutul 75, pe care Samoa Luke l-a transformat și partida s-a terminat la egalitate, rezultat 17-17, Grupa B din cadrul Cupei Regelui fiind câștigată de Știința Baia Mare, urmată de Universitatea Cluj care s-a calificat pentru faza semifinalelor competiției.

În penultimul act Știința Baia Mare va întâlni singura reprezentanta a capitalei care a trecut de faza grupelor, CSM Olimpia București, în timp ce Universitatea Cluj va avea o misiune extrem de dificilă în compania celor de la Timișoara Saracens.