monitorulcj.ro Menu
Sport

Liga secundă de fotbal se va schimba radical după următorul sezon

Din ediţia 2016-2017, eşalonul secund va rămâne cu o singură serie, de 22 de echipe. Din acest motiv, la finalul actualei ediţii de campionat, vor retrograda 11 echipe.

În cadrul evenimentului care a avut loc la Casa Fotbalului și în care a fost stabilit ţintarul sezonului regulat al ediţiei 2015-2016 a Ligii 2, reprezentanţii cluburilor din acest eşalon au fost informaţi cu privire la modul de desfăşurare al competiţiei care va începe pe data de 29 august.

Sistemul competiţional va păstra, în linii mari, formatul care a fost folosit şi în campionatul precedent, adică un sezon regulat, urmat de play-off şi play-out. Principalele modificări au fost aduse în ceea ce priveşte promovarea şi retrogradarea, dar şi numărul de puncte cu care se va intra în a doua fază a competiţiei.


Primele echipe care vor retrograda în eşalonul al treilea vor fi ocupantele locurilor 13 şi 14 de la finalul sezonului regulat. Primele şase echipe din clasament vor evolua în play-off, în timp ce ocupantele locurilor 7-12 se vor duela în play-out. La finalul play-out-ului, ultimele trei clasate (echivalentul poziţiilor 10-12) vor retrograda direct. În plus, ocupantele locului al treilea în play-out-ul celor două serii (echivalentul locului 9) vor disputa un meci de baraj, în urma căruia învinsa va retrograda în Liga 3.

În ceea ce priveşte promovarea, ca şi în sezonul precedent, câştigătoarele play-off-ului vor urca în Liga 1 direct. Principala modificare apare în ceea ce priveşte echipele care vor termina pe locul al doilea în cele două serii. Acestea vor disputa mai întâi un baraj în două manşe, tur şi retur, învingătoarea urmând a se duela cu ocupanta locului 12 din Liga 1, pentru a se stabili ultima echipă care va evolua în ediţia 2016-2017 a primului eşalon.


O altă schimbare importantă a avut loc în ceea ce priveşte punctajul cu care se va începe faza a doua a campionatului. Astfel, toate echipele calificate în play-off şi play-out vor continua doar cu jumătate din punctele obţinute în sezonul regulat, în meciurile disputate cu grupările clasate pe locurile 1-12. În cazul în care există echipe cu un număr de puncte impar, se va face rotunjirea în plus.

Datele de disputare ale etapelor sezonului regulat, care va începe pe 29 august, vor fi aprobate în următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.