monitorulcj.ro Menu
Sport

Eșec total pentru echipa de handbal feminin din Cluj, Universitatea a terminat pe ultimul loc turneul de la Brașov

Echipa Universitatea Cluj a terminat pe ultimul loc Memorialul „Dumitru Popescu Colibași”, competiție care s-a desfășurat la Brașov și la care au participat patru echipe din Liga Națională de handbal feminin, și anume Corona Brașov, Dunărea Brăila, HCM Râmnicu Vâcea și Universitatea Cuj. Turneul a fost câștigat de Dunărea Brăila, care a terminat neînvinsă.

Dacă la turneul organizat cu o săptămână înainte la Cluj-Napoca echipa antrenată de Carmen Amariei a terminat pe penultimul loc, la turneul desfășurat la poalele Tâmpei Universitatea Cluj a pierdut toate cele trei meciuri disputate la Brașov.

Joi, în prima zi a competiției, echipa antrenată de Carmen Amariei a pierdut în fața gazdelor cu scorul de 25-29. Marcatoare pentru U Alexandrion au fost: Dindiligan 1, Paraschiv 8, Chintoan 2, Laslo 3, Biris 2, Severin 1, Gheran 1, Popa 7.
Vineri, în a doua a turneului, echipa la care evoluează fosta jucătoare a Universității Cluj, Mihaela Ani-Senocico, a învins formația clujeană cu scorul de 27-26. Marcatoare pentru echipa noastră au fost: Dindiligan 6, Paraschiv 6, Ivan 1, Chintoan 7, Laslo 2, Biris 1, Popa 3.
Sâmbătă, în ultima zi a Memorialului „D.P. Colibași”, Universitatea Cluj a întâlnit câștigătoarea turneului, Dunărea Brăila, care s-a impus cu scorul de 28-24 după cele 60 de minute regulamentare. Pentru echipa clujeană au marcat: Dindiligan 4, Paraschiv 1, Valean 2, Ivan 1, Chintoan 7, Laslo 2, Biris 2, Severin 3, Boian 2.


Antrenoarea handbalistelor clujence, Carmen Amariei, a afirmat că nu este mulțumită de rezultate după aceste două turnee. „Meciurile amicale nu sunt pentru rezultate, ci pentru a vedea ce ai de corectat până la începutul campionatului, având în vedere că sunt și trei jucătoare noi la echipă. Din punctul meu de vedere nu pot să spun că sunt satisfăcută, dar știu exact ce avem de lucrat în continuare și ce trebuie să imbunătățim”, a precizat antrenoarea echipei Universitatea Alexandrion Cluj, Carmen Amariei.

Handbalistele continuă pregătirea pentru Liga Națională cu un nou turneu de verificare la Craiova, programat vineri și sâmbătă, 21-22 august 2015.


Echipa antrenată de Carmen Amariei va întâlni în primul meci din Liga Națională de handbal feminin, care va începe pe data de 29 august, vicecampioana României, HCM Baia Mare, primul meci fiind disputat în deplasare.

Premii speciale:
Golgheterul turneului - Cristina Zamfir (Corona Brașov)
Cel mai bun portar - Mihaela Băbeanu (HCM Râmnicu Vâlcea)
Jucătoarea turneului - Alina Horjea (Dunărea Brăila)


Clasament final:
1. Dunărea Brăila
2. Corona Brașov
3. HCM Râmnicu Vâlcea
4. Universitatea Cluj