monitorulcj.ro Menu
Sport

Vasu făcea de ani buni presiuni și amenința UBB-ul când negocia

Contactați, miercuri, de reporterul Monitorul de Cluj, oficialii Universității Babeș-Bolyai au explicat cum s-a ajuns în situația în care sportivii CS „U” Cluj să fie somați să-și găsească cazare în altă parte.

După articolul publicat ieri de ziarul nostru, în care relatam că studenții au primit în cursul zilei o înștiințare de eliberare a 22 de camere până pe data de 1 octombrie, conducerea Universității Babeș-Bolyai a oferit explicații despre această situație, despre care se știa încă din luna iunie.

Directorul general adjunct al UBB Cluj, Cosmin Irimieș, a declarat că există de mult timp un protocol de colaborare cu CS „U” Cluj prin care se asigură terenul de joc și spațiu de cazare cu prioritate. Totodată, în acel protocol se stipulează că la competiții clubul este obligat să afișeze bannerul UBB, ceea ce nu s-a prea întâmplat. ”De ani buni, UBB este alături de sportul clujean, dar poate nu ar fi rău să sprijinim performanța, excelența în sport. Adică să primeze calitatea, nu cantitatea. Există o relație de sprijin a Clubului sportiv Universitatea, însă în acest an nu toate solicitările clubului au putut fi onorate de UBB. În acest an, în urma numeroaselor solicitări de cazare ale studenților noștri și a unor mobilităti in cadrul consorțiului am fost nevoiți să reducem numărul de camere alocat clubului sportiv, clubul fiind cel care decide cine ocupă cele 60 de locuri, nu UBB.”, a declarat Irimies.


Oficialul UBB precizează că CS Universitatea Cluj a fost înștiințată încă din data de 15 iulie de faptul că numărul locurilor de cazare oferite clubului va scădea de la 140 la 60. Irimieș precizează că și fără această înștiințare protocolul dintre CS „U” Cluj și UBB Cluj expira la sfârșitul lunii septembrie. „Conducerea clubului știa din iunie că în septembrie protocolul vechi expiră și sub noul protocol va avea 20 de camere. S-a trimis informare oficială verbală și scrisă că în septembrie vor avea un număr mai puțin de locuri. Sub pretextul că „lasă că rezolv eu”, așa cum au făcut în fiecare an noi am fi obligați să le punem la dispoziție camerele. Și dacă nu exista acea informare, protocolul cu Clubul Sportiv Universitatea a expirat în 25 septembrie, noi am propus un nou protocol cu 20 de camere și acum așteptăm să vedem dacă ei îl agreează”, a spus Cosmin Irimieș.

Conducerea UBB Cluj este deranjată și de faptul că Clubul Sportiv Universitatea Cluj are secții care reprezintă alte entități din Cluj-Napoca, dar pentru care cazarea este asigurată tot în căminele UBB. „Clubul Sportiv Universitatea are secții prin care reprezintă alte entități decât UBB În acest context, mă întreb de ce doar UBB ajută Clubul Sportiv Universitatea? E nevoie de un consens la nivel de consorțiu, prin care și alte instituții de învățământ să ajute clubul.”, a declarat Irimieș.


Cosmin Irimieș afirmă că ideal era dacă se discuta pe baza unei strategii clare de dezvoltare a clubului „Dacă ne-am pune la masă, iar clubul Universitatea ar avea o strategie clară, anul acesta mă ajutați voi cu asta, anul viitor mă ajută cutare. Pe de altă parte, eu ca și club sportiv, ca și beneficiar de fonduri din parte ministerului și din partea primăriei și al altor autorități locale, îmi construiesc eu un cămin. Abia anul acesta au pus problema la modul acesta. Nu e normal să vii cu mâna întinsă și să ceri la modul imperativ fără să oferi la schimb nimic", a afirmat directorul UBB Cluj.

Întrebat dacă în căminul XXI sunt cazați fotbaliștii de la FC Universitatea Cluj, Cosmin Irimieș a confirmat că sunt cazați nouă fotbaliști care sunt în același timp studenți ai UBB. „În căminul XXI sunt cazați nouă studenți care joacă la Fotbal Club Universitatea, dar care sunt studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport, adică sunt ocupate trei camere”, a confirmat Irimieș.


Cosmin Irimieș a declarat și că deși erau cazați într-un cămin recent construit, sportivii au creat destul de multe probleme, și unii chiar au fost prinși că subînchiriau camerele.

Marți, sportivii Clubului Sportiv Universitatea Cluj s-au plâns că sunt într-o situație dezastruoasă în care trebuie fiecare să-și caute cazare asta după ce dimineață au primit somația de eliberare a camerelor care au fost deja repartizate altor studenți.


Oficialii clubului au confirmat, marți, că situația era cunoscută din 15 iunie (vezi pdf) când au primit înștiințarea de la UBB. „Acum doi ani am avut 68 de camere dar UBB ne-au dat doar 50, anul trecut am avut 40 de camere iar anul acesta ne-au dat doar 20 de camere de câte trei paturi în fiecare cameră. Clubul Sportiv Universitatea Cluj face în acest moment eforturi disperate să găsească locuri de cazare la alte cămine din Cluj-Napoca”, a confirmat reprezentantul clubului sportiv clujean.

Citește: Sportivi „U” Cluj, dați afară din cămine. Vasu știa din iunie de situație