monitorulcj.ro Menu
Sport

România a fost învinsă de Italia cu 32-22, în ultimul meci de la Cupa Mondială din Anglia

Naționala de rugby a României a fost învinsă de reprezentativa Italiei cu scorul de 32-22 (22-3), duminică, pe Stadionul Sandy Park din Exeter, în ultimul său meci din Grupa D a Cupei Mondiale 2015, din Anglia și Țara Galilor.

În urma acestei victorii, Italia a obţinut calificarea directă la Cupa Mondială din 2019, din Japonia. După acest meci, România a ratat calificarea la ediția viitoare a competiției.

Pentru România au marcat Florin Vlaicu (o lovitură de pedeapsă, două transformări), Adrian Apostol (două eseuri) şi Valentin Popârlan (un eseu).


Pentru Italia au înscris Leonardo Sarto (un eseu), Tommaso Allan (două lovituri de pedeapsă, trei transformări, un eseu), Edoardo Gori (un eseu) şi Alessandro Zanni (un eseu).

Deoarece a marcat patru eseuri în acest meci, Italia a primit şi punctul bonus ofensiv.


Selecţionerul României, galezul Lynn Howells, a trimis în teren următorul XV: 1. Mihăiţă Lazăr , 2. Otar Turaşvili, 3. Paulică Ion, 4. Valentin Popârlan, 5. Johannes Van Heerden, 6. Valentin Ursache (căpitan), 7. Viorel Lucaci, 8. Daniel Carpo, 9. Valentin Calafeteanu, 10. Michael Wiringi, 11. Ionuţ Botezatu, 12. Florin Vlaicu, 13. Paula Kinikinilau, 14. Mădălin Lemnaru, 15. Cătălin Fercu.

Au mai jucat: 22. Csaba Gal, 17. Andrei Ursache, 20. Stelian Burcea, 19. Marius Antonescu, 16. Andrei Rădoi, 21. Tudorel Bratu, 23. Adrian Apostol, 18. Horaţiu Pungea.


Selecţionerul Italiei, Jacques Brunel, a trimis următorii jucători: 1. Matias Aguero, 2. Andrea Manici, 3. Lorenzo Cittadini, 4. Quintin Geldenhuys (căpitan), 5. Josh Furno, 6. Francesco Minto, 7. Simone Favaro, 8. Alessandro Zanni, 9. Edoardo Gori, 10. Tommaso Allan, 11. Giovanbattista Venditti, 12. Tommaso Benvenuti, 13. Michele Campagnaro, 14. Leonardo Sarto, 15. Luke McLean.

Au mai jucat: 23. Enrico Bacchin, 16. Davide Giazzon, 18. Dario Chistolini, 17. Alberto De Marchi, 21. Guglielmo Palazzani, 20. Samuela Vunisa, 22. Carlo Canna, 19. Valerio Bernabo.


În minutul 16, Johannes Van Heerden a primit cartonaşul galben.

Meciul a fost condus la centru de francezul Romain Poite, iar arbitri asistenţi au fost irlandezul George Clancy şi francezul Mathieu Raynal.


La partida de la Exeter au asistat 11.450 de spectatori.

România a fost învinsă în grupa D de Franţa, scor 11-38, de Irlanda, scor 10-44, şi a învins Canada, scor 17-15.

România, care a participat la toate cele opt ediţii ale Cupei Mondiale, a încheiat grupa D pe locul patru, cu patru puncte.

Clasament Cupa Mondială de rugby, Grupa D:
1. Irlanda 14
2. Franţa 14
3. Italia 10
4. România 4
5. Canada 2