Sport
CFR Cluj, egal cu FC Voluntari
FC Voluntari a terminat la egalitate cu CFR Cluj, scor 2-2 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Dinamo din București, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal.
Ilfovenii au fost aproape de a doua lor victorie, dar au încasat două goluri în ultimul sfert de oră.
Mihai Voduț (10) a deschis scorul în debutul meciului, în urma unei faze fixe, iar Daniel Novac l-a majorat imediat după pauză (49), cu un șut din afara careului. Atacantul spaniol Cristian Lopez a marcat ambele goluri ale clujenilor (75, 84 — penalty), al doilea venind după o greșeală a portarului Dragoș Balauru, care l-a faultat în careu pe croatul Antonio Jakolis.
La FC Voluntari a debutat Alexandru Ioniță I (ex-Rapid), intrat pe teren în minutul 86.
În tur, ardelenii au învins cu 2-0.
CFR e neînvinsă în ultimele patru deplasări, iar FC Voluntari nu a pierdut niciuna din ultimele patru partide jucate acasă.
FC Voluntari — FC CFR 1907 Cluj-Napoca 2-2 (1-0), Stadion "Dinamo" — București
Au marcat: Mihai Voduț (10), Daniel Novac (49), respectiv Cristian Lopez (75, 84 — penalty).
Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea); arbitri asistenți: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea), Daniel Hulubei (Vaslui); arbitru de rezervă: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea)
Observatori: Irina Mîrț (București) — CCA, Marin Petrache (Giurgiu) — LPF