monitorulcj.ro Menu
Sport

Elevii lui Dragan Svetozarevic întâlnesc „tricolorii” de la Ploiești

Echipa de volei masculin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj va evolua sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 17:00, pe terenul grupării Tricolorul Ploiești.

Inițial, confruntarea din cadrul etapei a IV-a a Diviziei A1 trebuia să se dispute la Cluj-Napoca, însă din cauza faptului că Sala Sporturilor „Horia Demian” este indisponibilă la ora jocului s-a luat decizia mutării partidei la Ploiești.

Tehnicianul clujenilor, sârbul Dragan Svetozarevic este încrezător înaintea aceste deplasări. „Așa cum am spus încă de la instalare, îmi doresc ca echipa noastră să joace cât mai bine de la meci la meci. Chiar dacă întâlnim o nou-promovată, echipa din Ploiești este una solidă. Am trecut peste eșecul de la Zalău, iar acum suntem pregătiți să facem un meci mare. Vreau să ne întoarcem de la Ploiești cu cel puțin un punct”, a declarat antrenorul Dragan Svetozarevic.


Înaintea meciului de sâmbătă, „U” Cluj se află pe locul 11 al Diviziei A1, cu un singur punct, în vreme ce prahovenii ocupa poziția a 4-a, cu un total de șase puncte.

Cele două formații s-au întâlnit ultima dată în luna mai a acestui an, în cadrul turneului de promovare găzduit de Ploiești. Tricolorul s-a impus atunci, scor 3-0 (26-24, 25-18, 25-17), însă loturile ambelor echipe au suferit modificări semnificative de la acea dată.


Clasamentul Diviziei A1 masculin
1. CS Știința Explorări Baia Mare 9
2. AS Volei Club Caransebeș 9
3. CVM Tomis Constanța 7
4. LMV Tricolorul Ploiești 6
5. SCMU Craiova 6
6. ACS Volei Municipal Zalău 5
7. CSM București 3
8. CS Unirea Dej 3
9. CS Arcada Galați 3
10. CS Dinamo București 1
11. CS „U” Cluj 1
12. VCM PLS Piatra Neamț 1