monitorulcj.ro Menu
Sport

Egal cu multe goluri

Universitatea Cluj a terminat la egalitate, scor 4-4, a doua partidă amicală din cadrul stagiului de pregătire din Austria.

Adversara „studenţilor“ a fost Dynamo Dresda, echipă nou-promovată în liga a doua din Germania. Ionuţ Badea a trimis pe teren în prima repriză următorii jucători: Popa - Achim, Balde, Szukala, Bazzi - Boştină, Castro, Marinescu - Tony, Cristea, Machado. În repriza secundă au intrat pe teren Matache, Unguruşan, Abrudan, Cucui, Nicola, Cojocnean, Menassel, Păcurar, Mendy, Niculescu, Voican şi Buşcă.

Formaţia germană a început mai bine jocul şi a deschis scorul în minutul 9, prin Mirza. „Alb-negrii“ au reuşit să egaleze în minutul 24 prin Tony, care a şutat puternic din centrul careuluil. Scorul la pauză a fost egal, 1-1.

Clujenii au început mai bine repriza secundă: Niculescu a reuşit să împingă balonul în plasă în minutul 59, după o centrare venită de la Nicola, iar Păcurar a transformat un penalty obţinut de Niculescu, iar în minutul 67 scorul era 3-1 în favoarea „studenţilor“. Neatenţiile din apărare i-au costat însă pe clujeni, care s-au văzut egalaţi în doar 5 minute, pentru Dynamo marcând Bajran (min. 70) şi Schuppan (min. 75). Unguruşan i-a adus pe „studenţi“ din nou în avantaj, în minutul 87, printr-un şut superb, din marginea careului. Din păcate, în prelungirile partidei, Buşcă a trimis în propria poartă, iar meciul s-a încheiat la egalitate, 4-4.

Antrenorul Ionut Badea a apreciat la finalul meciului că elevii săi au făcut din punct de vedere tactic o partidă mai puţin reuşită. „A fost un meci care se înscrie în linia momentelor de pregătire în care ne aflăm acum, o partidă mai puţin bună din punct de vedere tactic, din punct de vedere fizic cred că s-au atins obiectivele“,a declarat tehnicianul Universităţii.

În următorul amical din Austria, „U“ Cluj va juca împotriva formaţiei Viktoria Plzen, campioana Cehiei, miercuri de la ora 18.