monitorulcj.ro Menu
Sport

Noul baschetbalist al U-BT, Branko Jorović, poate debuta împotriva Mediașului

Echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca va întâlni formația Gaz Metan Mediaș, în următorul meci pe teren propriu.

În partida care va avea loc marți, pe teren propriu, se vor întâlni echipa de pe locul 6, U-Banca Transilvania, și echipa de pe ultimul loc, Gaz Metan Mediaș. U-BT vine după victoria cu 85-75 în fața formației Dinamo București.

Antrenorul principal al echipei, Marcel Țenter, a afirmat, înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaș, că în ultima vreme echipa începe să intre în ritmul dorit și speră într-o victorie la meciul de marți. „Trebuie să ne concentrăm la lucrurile noastre, pentru că asta este tema principală pe care marşăm de fiecare dată, ne interesează ca performanţa noastră să fie cât mai aproape de aşteptările noastre şi ale publicului nostru. Din punctul meu de vedere, în ultimele două săptămâni deja echipa începe să intre într-un ritm mult mai aproape de ceea ce ne dorim. M-am bucurat că la ultimul meci şi latura ofensivă a început să prindă contur şi eu sper să arătăm acest lucru şi la meciul de mâine şi să ne bucurăm fanii cu o victorie”, a afirmat Țeter.


Branko Jorović este cel mai nou jucător al echipei U-BT. Născut în 27 noiembrie 1981 la Čačak, Serbia, Branko evoluează pe poziția de extremă. El măsoară 204 cm și cântărește 100 de kilograme. Antrenorul principal al echipei clujene speră să-l poată folosi chiar în meciul de marți pe noul membru al echipei. „Pe Branko Jorovic vrem să îl folosim mâine, sperăm să fie toate actele rezolvate. Vrem să îl integrăm în sistemele noastre de joc cât mai repede. Ne-am asigurat serviciile unui jucător cu experienţă, care sperăm să fie ceea ce ne dorim. Branko Jorovic a jucat în această perioadă, chiar şi în ultima săptămână, la Borac Cacak, aşa că nu se poate pune problema că nu e pregătit fizic.Din punct de vedere tactic, vom vedea cât de rapid va absorbi toate informaţiile pe care i le dăm”, a spus Marcel Țenter.

Aflat la primul sezon în calitate de jucător profesionist, norvegianul Karamo Jawara a avut medii statistice de 5.3 puncte, 3.1 recuperări, 0.8 pase decisive și 1.1 posesii pierdute pentru 5.0 la eficiență. Folosit în principal la poziția 4, însă uneori a fost utilizat chiar și la poziția 5, Jawara nu a fost păstrat de ardeleni după legitimarea lui Branko Jorovic. Jucătorul scandinav de culoase a avut procentaj de doar 14% la aruncările de trei puncte, 52% la două puncte, respectiv 58% la linia de pedeapsă.


Echipa de baschet U-Banca Transilvania va întâlni, marţi, 15 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, formația Gaz Metan Mediaş în etapa a 13-a a Ligii Naţionale.