monitorulcj.ro Menu
Sport

Grupă grea pentru handbaliste

„U“ Jolidon va juca în preliminariile Ligii Campionilor împotriva unor formaţii puternice, precum Viborg HK şi HK Rostov-Don.

Vicecampioanele României au avut ghinion la tragerea la sorţi ce a avut loc luni şi marţi la Viena.

„U“ Jolidon Cluj va juca în grupa 1, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, prima adversară fiind echipa clasată pe primul loc în grupa B din turul 1 al competiţiei. Celelalte echipe din grupă sunt puternicele formaţii Viborg HK (Danemarca) şi HK Rostov-Don (Rusia). Din grupa B a primului tur fac parte formaţiile Uskudar Belediyesi (Turcia), RK Zajecar (Serbia), Iuventa Mihalovce (Slovacia) şi Britterm Veseli (Cehia).

„Sunt adversare puternice, iar nouă nu ne rămâne decât să sperăm că vom reuşi să trecem de ele. Primul nostru meci pare mai uşor, dar apoi ne vom duela pentru calificare cu Rostov-Don sau Viborg. Cred că favorită dintre cele două este Viborg, mai ales dacă va şi găzdui turneul“, a declarat Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al formaţiei clujene, după tragerea la sorţi.

Formaţia universitară a făcut parte din prima urnă valorică şi va juca primul meci împotriva formaţiei care va câştiga grupa B din turul 1 al competiţiei. Rostov-Don, care a fost în urna a doua valorică, va juca în compania echipei Viborg HK (urna a treia). Formaţia daneză are prima opţiune pentru organizarea turneului. Câştigătoarele celor două confruntări vor lupta apoi, în 18 septembrie, pentru singurul loc calificant în grupele preliminare. În cazul în care va termina grupa pe locurile 2-3, „U“ Jolidon va juca în turul trei al Cupei Cupelor, iar dacă va termina pe 4, va juca în turul 2 al respectivei competiţii.

Grupă grea şi pentru Oltchim

Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României, va evolua în grupa D preliminară din Liga Campionilor, împotriva formaţiilor SD Itxako (finalista sezonului trecut, din Spania), Dinamo Volgograd (Rusia) şi câştigătoarea grupei a treia din turul 2, potrivit tragerii la sorţi de marţi, de la Viena.

„Vom vedea ce va fi, trebuie să ieşim din grupă. Obiectivul e tot finala. Trebuie să demonstrăm de ce suntem în stare. Cu Itxako, putem spune că va fi şi o revanşă. Ne va ajuta şi Oana Chirilă, care a jucat la Ixako, dar indiferent de numele adversarelor, trebuie să trecem de grupă“, a declarat Radu Voina, antrenorul de la Oltchim.

Campioana la handbal masculin, HCM Constanţa, va juca în grupa C a Ligii Campionilor împotriva echipelor HSV Handball (Germania), Cimos Koper (Slovenia), St. Petersburg HC (Rusia), Wisla Plock (Polonia) şi câştigătoarea grupei a 3-a din turul doi.