Sport
„Ghindele“ se pregătesc la Snagov
Componenetele echipei naţionale de rugby 7 (feminin), s-au reunit, alături de antrenorul Neculai Tarcan, la baza din Snagov.
„Ghindele“ se pregătesc pentru Campionatul European de rugby în 7, care va avea loc în luna iulie la Bucureşti. „Tricolorele“ vor juca în perioada 16-17 iulie contra echipelor din Spania, Olanda, Franţa, Italia, Anglia, Rusia, Portugalia, Germania, Suedia, Moldova şi Finlanda. Pregătirile la baza din Snagov vor continua până în 5 iulie.
Din lotul „ghindelor“ fac parte: Emilia Vizitiu (CSM Paşcani), Iuliana Sava (CSM Paşcani), Daniela Chirilă (Venus Piatra Neamţ), Gabriela Lepciuc (CSM Paşcani), Liliana Radu (Şoimii Bucureşti), Cătălina Buta (CSM Paşcani), Adina Dreve (Şoimii Bucureşti), Andreea Gaiţă (CSM Paşcani), Alina Dincă (Şoimii), Ana-Maria Sandu (CSM Paşcani), Brânduşa Balcan (Selecţionata NE), Gabriela Citea, Larisa Gâlcă (ambele CSM Paşcani) şi Roxana Apostol (Selecţionata NE).
Ultima etapă din campionatul intern de rugby 7 feminin va avea loc în 9 iulie la Paşcani, urmând ca în 11 iulie componentele lotului să intre din nou în cantonament.
Băieţii, locul 7 la Moscova
Naţionala de rugby în 7 masculin s-a clasat pe locul nouă la Turneul de la Moscova, competiţie contând pentru „FIRA AER 7′s Grand Prix Series“.
„Stejarii“ au facut un egal în prima zi de competiţie cu Ţarii Galilor (26-26), dar apoi a pierdut în faţa Georgiei (12-21), Ucrainei (14-17) şi Franţei (7-40). După aceste partide, selecţionata antrenată de Daniel Neaga a învins Spania (14-12) şi a jucat pentru locurile 9-12 cu Moldova, pe care a învins-o la doua puncte diferenta, cu 19-17. În final, după ce şi au luat revanşa în faţa Ucrainei (7-5), „stejarii“ au încheiat competiţia pe locul 9.
Competiţia a fost câştigată de naţionala Angliei, care a trecut în finală de Portugalia. Următorul Turneu va avea loc la Barcelona, în perioada 9-10 iulie, urmând ca finalele sa se desfăşoare la Bucuresti, în zilele de 16 şi 17 iulie.