Sport
Retrospectiva unei săptămâni pline pentru „U” și CFR Cluj
Echipele Universitatea și CFR Cluj se află în acest moment în cantonament, „studenții” disputând mai multe meciuri amicale pe teren propriu, în timp ce jucătorii „vișinii” dispută meciurile în Cipru.
Săptămâna aceasta a început pentru fotbaliștii de Universitatea Cluj cu proteste după ce nu au mai primit nici un semn că salariile vor fi plătite. Astfel „studenții” au refuzat să se mai antreneze.
Elevii antrenați de Mihai Teja sunt neplătiți de câteva luni, asta chiar dacă salariile lor sunt net inferioare altor jucători cu vechime mai mare. La mijlocul lunii decembrie jucătorii clujeni au fost anunțați că unele salarii vor fi plătite până la sfârșitul lunii. Acest lucru nu s-a întâmplat.
Au refuzat să intre pe teren
După remiza „studenților” aceștia au refuzat să iasă din vestiare la meciul cu Sănătatea Cluj, ceea ce a făcut ca Mihai Teja să ceară jucători de la echipa adversă pentru a putea disputa amicalul de la Baza Sportivă „Dan Anca”.
Jucătorii greviști, expulzați
Marți, Valentin Iordănescu, omul care în acest moment are autoritate asupra deciziilor de la Universitatea Cluj, a venit de la București ca să stea de vorbă cu echipa. Totodată, Iordănescu a ordonat ca acei jucători care au făcut grevă la meciul cu Sănătatea Cluj și în zilele următoare să fie excuși din lot, și să se pregătească cu juniorii echipei. Acest lucru l-a bulversat pe tehnicianul Mihai Teja care a fost nevoit să apeleze la juniori pentru a putea completa echipa în care avea disponibili doar jucători fără contract.
Suporterii au cerut explicații
La cel de-al treilea meci amical din această pauză de iarnă, disputat miercuri, mai mulți suporteri s-au strâns și au oprit meciul disputat de Universitatea Cluj împotriva echipei Unirea Jucu. Aceștia au intrat pe teren și i-au cerut explicații antrenorului Mihai Teja, căruia i-a recomandat să-i primească înapoi pe jucătorii greviști. Teja a promis că va face tot ce se poate pentru a remedia problema, dar la finalul meciului a declarat reporterilor prezenți că este dezamăgit de gestul suporterilor.
Se pare că acest gest a fost unul de răsunet, la următoarele antrenamente jucătorii excluși revenind pe teren.
O nouă echipă, soluția pentru „U” Cluj
Între timp, joi, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat ziariștilor că a chemat-o pe administratorul judiciar al clubului, Marieta Anastasescu, să explice situația clubului de la momentul actual. Boc a explicat că există discuții în ceea ce privește diminuarea datoriilor existente, inclusiv cu firmele care cer bani Universității Cluj, iar dacă problemele de la club persistă va lua decizia ca Primăria Cluj-Napoca să reprimească brandul și palmaresul, deși acest lucru a fost reglementat printr-o hotărâre a Consiliului Local în urmă cu câțiva ani. Boc prezentat și o variantă a rezolvării situației prin care o nouă echipa fără datorii să fie înființată cu ajutorul unor investitori.
Lemnaru a părăsit din nou echipa „U”
Valentin Lemnaru, jucător care a cerut să se antreneze cu jucătorii Universității Cluj și care a evoluat în meciurile amicale cu Național Sebiș, Sănătatea Cluj și Unirea Jucu, și-a găsit echipă la care să evolueze în următoarea perioadă. Acesta a încheiat un contract cu formația East Riffa din Bahrain, asta după ce anul trecut a evoluat la Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești.
Victorie cu Dejul
Ultimul meci amical al săptămânii a adus echipa Universitatea Cluj față în față cu formația Unirea Dej. Acesta a fost primul meci disputat în formulă completă după revenirea jucătorilor greviști la antrenamente. La acest meci au fost prezenți mai mulți suporteri care au făcut atmosferă ca la meciurile oficiale. Ursu, și respecitv Calcan, au ratat în prima repriză două penalty-uri dar în repriza secundă, după mai multe modificări în lotul clujenilor, Raul Beldean, jucător aflat în probe, Patrick Popescu şi Norbert Janos au fost cei trei „studenți” care au marcat în poarta apărată de noul portar al dejenilor Alin Sălăjan.
Așteaptă banii restanți
În următoarea perioadă, jucătorii Universității Cluj așteaptă semnale clare de redresare a situației financiare, zvonurile fiind că mai mulți investitori sunt interesați de o posibilă preluare a echipei.
CFR, meciuri cu mari formații
Elevii lui Antonio Conceicao au început săptămâna cu o victorie în fața formației Tom Tomsk, scor 3-2. Oficialii grupării din Gruia au prezentat pe pagina de facebook a echipei în fiecare zi momente de la antrenamete și de la meciurile disputat în cantonamentul din Cipru.
Trei înfrângeri
Miercuri, jucătorii din Gruia au suferit prima înfrângere din cantonament din Cipru în fața formației din Rusia, Kuban Krasnodar, scor 0-1
Jucătorii lui Antomio Conceicao au suferit și al doilea eșec, vineri, din cantonamentul din Cipru în fața echipei Partizan Belgrad, scor 3-1. Pentru clujeni a marcat Vitor Bruno. Ceferiștii au fost învinși și a treia oară, sâmbătă, atunci când au întâlnit foarmția FC UFA, aceștia pierzând cu scorul de 0-2.
TAS, încă o amânare
Între timp, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a amânat încă o dată, până pe data de 29 februarie, decizia prin care ar putea da cele șase puncte penalizare dictate de Federația Română de Fotbal pentru problemele financiare, aceștia motivând că nu vor să influențeze indirect lupta care se dă în Liga 1 pentru calificarea în play-off.
Ultimul meci amical
CFR Cluj va mai avea de disputat, marți, la ora 15:00, ultimul meci amical din cantonamentul din Cipru, în compania jucătorilor de la FK Atlantas, din Lituania. După acest meci jucătorii pregătiți de Antonio Conceicao vor reveni în țară unde va disputa primul meci oficial din acest an din Liga 1, sâmbătă, de la ora 20:30, în deplasare pe terenul echipei Astra Giurgiu, lidera clasamentului.