Sport
Încă un transfer pentru „U“ Jolidon
Clara Vădineanu este noua jucătoare a celor de la „U“ Jolidon.
Handbalista a semnat un contract pe doi ani cu vicecampioana României. Vădineanu are 24 de ani, 1.83 m şi joacă pe postul de inter stânga, iar în carieră a evoluat pentru echipele CSS Slatina, LPS Slatina, CSM Cetate Deva şi Oltchim Râmnicu Vâlcea. „Ne bucurăm să anunţăm transferul Clarei Vădineanu, care a semnat un contract pe două sezoane. Sperăm să ne ajute în ambele faze ale jocului, chiar dacă în ultima perioadă nu a evoluat prea mult la Oltchim, sperăm să revină la forma de joc ce a consacrat-o Şi, de ce nu, în atenţia echipei naţionale“, a declarat Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al clubului „U“ Jolidon Cluj.