monitorulcj.ro Menu
Sport

Cluj Arena va găzdui meciuri din cupele europene

După trei ani de când pe Cluj Arena, Pandurii Târgu-Jiu şi-au disputat meciurile din grupele UEFA Europa League, pe stadionul din Cluj-Napoca vor avea loc, din nou, meciuri din cupele europene.

Cluj Arena va găzdui meciuri din cupele europene

Pandurii Târgu-Jiu vor juca meciurile din cupele europene pe Cluj Arena. Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele clubului, Narcis Răducan la ProSport LIVE. Pandurii sunt siguri de prezenţa în cupele europene, după ce ASA şi-a anunţat insolvenţa, iar Dinamo nu are drept de paricipare. Mai rămâne de lămurit competiţia în care gorjenii vor intra. Dacă termină pe primele două locuri, Pandurii vor evolua în turul III preliminar al Ligii Campionilor. În caz contrar, vor juca în Europa League.

“În primul rând, vom juca pe Cluj Arena în cupele europene. Am semnat deja contractul. În ceea ce priveşte strategia, este o problemă existenţială. Împreună cu Edi am oferit varianta acţionarilor. Dacă se doreşte o participare cât mai bună în cupele europene, trebuie să rămânem cel puţin pe acelaşi buget. Indiferent de buget, un lucru este limpede. Dacă vom rămâne, într-o proporţie foarte mare jucătorii care au dat satisfacţie vor rămâne aici. Jucătorii, dacă văd aceeaşi continuitate, vor rămâne şi ei. Important este să găsim soluţii [...] Până la urmă, suntem datori şi Ligii 1, cât timp reprezentăm Liga 1 în Europa”, a declarat Narcis Răducan.


În 2013-2014, Cluj Arena a mai găzduit meciuri din cupele europene. Tot Pandurii Târgu-Jiu au jucat pe stadionul din Cluj meciurile din grupele UEFA Europa League. Echipa din Târgu Jiu a fost în sezonul 2013-2014 în grupă cu Fiorentina, Dnipro și Pacos Ferreira.

Amicalul România – Spania, disputat tot pe Cluj Arena

În 27 martie, Cluj Arena a găzduit meciul amical România-Spania ca urmare a faptului că National Arena nu avea la acea dată aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Amicalul cu Spania a fost cel mai important meci al Naţionalei României înaintea Campionatului European din Franţa.


Vă reamintim că mutarea meciului din Bucureşti la Cluj-Napoca a stârnit un val de reacţii în lumea fotbalului. Cel mai dur în afirmaţii a fost antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf care a avut un schimb de declaraţii cu primarul Emil Boc.

Reghecampf declarase iniţial că disputarea meciului la Cluj-Napoca este o pată pe obrazul României. La scurt timp, Boc a declarat la un post de radio local că “este o pată pe creierul domniei sale când face asemenea afirmaţii şi poate ar fi bine să se uite în oglindă când face asemenea afirmaţii”. Antrenorul Stelei i-a răspuns primarului şi la această declaraţie, spunând că pe gazonul din Cluj-Napoca nu pot să pască nici vitele. „Referitor la comentariile făcute de domnul Emil Boc, cred că nu a înţeles mesajul meu pentru că e mic atât la propriu, cât şi la figurat. Cred că ar trebui să se uite în ograda dânsului, a lăsat o echipă de tradiţie să dispară, iar pe gazonul de la Cluj nu cred că pot să pască nici vitele. În momentul în care facem nişte declaraţii, nu le facem să jignim pe cineva, ne spunem doar părerea”, a spus Reghecampf, citat de prosport.