monitorulcj.ro Menu
Sport

Fotbalistul Patrick Ekeng A MURIT după ce s-a prăbuşit pe teren

sursa foto libertatea.ro

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit vineri seară, la vârsta de 26 de ani, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și FC Viitorul Constanța. Autorităţile au deschis dosar penal in rem în cazul morţii lui Patrick Ekeng, pentru moarte suspectă.

Dinamo a jucat din minutul 70 în zece oameni, deoarece mijlocașul camerunez Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon și și-a pierdut cunoștința, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital. Ekeng fusese introdus pe gazon doar șapte minute mai devreme.

''S-au încercat timp de o oră și jumătate toate procedurile de resuscitare. Avea momente când își revenea, dar nu a rezistat, nu a reușit să își revină. Toate ambulanțele au aparate de resuscitare, dar pe drumul spre spital, un minut și ceva, s-a făcut masaj cardiac'', a declarat medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu.


''Din păcate, suntem blestemați. Îmi găsesc cu greu cuvintele, nu cred nici în acest moment că s-a întâmplat. E un coșmar pentru mine și pentru întreaga echipă, pentru întreaga suflare dinamovistă'', a declarat directorul sportiv Ionel Dănciulescu la Spitalul de Urgență Floreasca, la câteva minute după pronunțarea decesului.

''Dinamo l-a pierdut în această seară, pentru totdeauna, pe fotbalistul Patrick Claude Ekeng Ekeng. Introdus în teren în minutul 62 al meciului Dinamo — Viitorul, mijlocașul camerunez s-a prăbușit pe gazon câteva minute mai târziu și a plecat, în tricoul alb-roșu, într-o lume mai bună, cu Cătălin Hîldan, Florea Dumitrache, frații Ion și Lică Nunweiller, Sandu Custov, Mișa Klein, Nelu Stănescu și alți mari fotbaliști care au scris istoria clubului nostru. În numele tuturor dinamoviștilor, clubul din Ștefan cel Mare transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească!'', a anunțat clubul Dinamo.


Aproximativ 350 de suporteri s-au strâns după meci în fața Spitalului de Urgență Floreasca și au așteptat vești despre situația lui Patrick Ekeng, prăbușit pe gazon, la mijlocul terenului, în minutul 70 al partidei Dinamo — FC Viitorul.

După anunțul decesului fotbalistului făcut de medici, fanii au plecat spre intrarea principală a Stadionului Dinamo unde au aprins mai multe lumânări. De acolo, ei au mers pe gazonul arenei și au aprins candele și în locul în care a căzut Patrick Ekeng.


Ofiţerii Serviciului-Omoruri investighează condiţiile în care a murit fotbalistul şi urmează a se face audieri. Vor fi apoi audiaţi medicul de pe ambulanţa privată, medicul, şoferul ambulanţei, staff-ul medical al echipei şi alţi reprezentanţii ai clubului.

Poliţiştii vor stabili de ce ambulanţa a intrat doar după trei minute pe teren pentru a începe manevrele de resuscitare. Martorii spun că ambulanţa nu ar fi fost dotată cu defibrilator.


Cazul decesului fotbalistului camerunez Patrick Ekeng este investigat de către Ofiţerii Serviciului-Omoruri după ce au existat informaţii că ambulanţa prezentă la locul tragediei nu era echipată corespunzător. Mai mult, despre medicul de pe ambulanţă, care ar fi trebuit să-i acorde fotbalistului primele îngrijiri, se spune că se afla în tribună, mânca seminţe şi fuma.

Fotbalistul Patrick Ekeng a jucat de la transferul său din luna ianuarie în 11 meciuri pentru formația Dinamo, în trei competiții, marcând un gol important în derby-ul cu Steaua din semifinalele Cupei României, încheiat la egalitate, 2-2.


În urmă cu 16 ani, Cătălin Hîldan, căpitanul lui Dinamo, deceda pe teren la vârsta de 24 de ani, în timpul unui meci amical desfășurat la Oltenița.

Etichete: dinamo patrick ekeng