monitorulcj.ro Menu
Sport

CSM București câștigă, la Cluj, Cupa României la handbal feminin. Bucureștencele au reușit o triplă istorică – GALERIE FOTO

Sâmbătă seara, în Sala Polivalentă, în fața a aproximativ 2.000 de spectatori, a avut loc finala Cupei României la handbal feminin, între CSM București și HCM Roman.

CSM București câștigă Cupa României la handbal feminin – GALERIE FOTO

CSM București s-a impus cu 32 la 24 (15-13) în fața fetelor de la HCM Roman. Meciul a fost dominat de bucureștence, care și-au reconfirmat valoarea în competițiile interne. Cupa României ajunge la București pentru prima dată din istoria clubului.Odată cu câștigarea Cupei României, sâmbătă seara la Cluj, CSM București a obținut practic tot ce se putea obține în acest sezon: campionatul, titlul de campioane europene și Cupa României.

“Am sperat la măcar două trofee, dar să reuşim tripla este ceva extraordinar. După acest meci ne vom spune « La revedere », însă nu vom uita niciodată acest sezon, cu toate emoţiile lui, cu toate greutăţile, încununat de succes, până la urmă”, a declarat Kim Rasmussen.


La finalul meciului, antrenorul CSM București, Kim Rasmussen a fost "îmbăiat" în șampanie de câteva dintre jucătoare. Antrenorul danez se va despărți de fetele din București, urmând să antreneze Naționala Ungariei.

În finala mica, desfășurată tot sâmbătă la Cluj, HCM Baia Mare a trecut cu 34-25 (13-14) de Dunărea Brăila. Cu lacrimi în ochi, jucătoarele de la Baia Mare au făcut turul arenei în aplauzele publicului la probabil ultimul meci din istoria clubului.