monitorulcj.ro Menu
Sport

Depunctarea clubului CFR Cluj a fost redusă de la 9 la 6 puncte

Apelul formulat de clubul CFR Cluj, împotriva depunctării cu nouă puncte pentru sezonul viitor, sancţiune aplicată şi cluburilor ASA Tg. Mureş, Rapid şi Petrolul, a fost admis, vineri, în parte, iar clujenilor li s-au redus trei puncte din penalizarea initial.

Apelul ASA-ului, penalizată, la rândul său, cu şase puncte, a fost respins. Oficialii CFR-ului au fost anunţaţi în această săptămână că echipa va fi penalizată cu nouă puncte, din pricina datoriilor, în ediţia viitoarea a Ligii 1. Clujenii au făcut apel, iar în această seară au primit şi răspunsul parţial pozitiv. Penalizarea clujenilor a fost redusă la apel, de la nouă la şase puncte.

De o decizie favorabilă nu a avut parte însă şi ASA Târgu Mureş. Apelul mureşenilor a fost respins, iar aceştia vor rămâne cu penalizarea de şase puncte, dictată iniţial. Ambele echipe pot ataca deciziile Comisiei de Licenţiere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane.


Este al doilea sezon consecutiv în care două sau mai multe formaţii din Liga 1 sunt penalizate din cauza datoriilor către jucători şi terţi. Anul trecut CFR Cluj şi Petrolul au început campionatul cu un dezavantaj de 6 puncte, fiind pedepsite încă o dată pe parcursul sezonului.