„U” Cluj: avem stadion, căutăm echipă - GALERIE FOTO

Fostele glorii ale Universităţii Cluj din anii ’80, Marcel Lăzăreanu, Sorin Bagiu şi Vasile Vidican, au vorbit în exclusivitate pentru Monitorul de Cluj despre perioada în care stadionul din Parcul Central era arhiplin de spectatori şi despre amărăciunea pe care o simte generaţia lor azi când vede situaţia în care a ajuns „U”.

Drogul „U”

„Cine a gustat din acest drog care se numea U a plecat peste tot unde mergi în țară, în special în Ardeal, dar și-n București, au rămas îndrăgostiți pe viață. Acesta-i spiritul lui U. E ceva care nu poți să-l definești. N-are definiție. Pentru că nu stau în spatele lui performanțe fantastice. Era acea plăcere de a juca și practic dacă nu dădeai tot ce puteai în teren în fața acestor oameni îți era rușine.  Îți era rușine să ieși pe stradă dacă nu dădeai totul pe teren. Totul înseamnă să te dedici. Când îmbrăcai tricoul acela alb-negru te ardea. Nu era așa o chestie că...ai un tricou de joc cu un număr. Îți aducea o arsură, o dorință extraordinară care trebuia să o duci prin toate forțele tale pentru bucuria acelor oameni pentru că asta era bucuria lor. Și a noastră implicit”, a declarat Sorin Bagiu.

U te marchează. Pe viaţă

„Eu ca și jucător am stat 11 ani și după aceea am fost 8 ani președinte – deci practic e o viață. Te-a marcat pe viață. Nu ai ce să spui. Așa te-a format ca și om și comportament. U în afară de faptul că era un club de sport toți care au plecat de acolo sunt acum oameni de toată cinstea și te marchează. Că ai stat un an, cinci sau zece, ești marcat pe viață”, a menţionat Sorin Bagiu.

Antrenament, facultate şi iar antrenament

„Aveam antrenament, mergeam la facultate, iar seara ne întorceam înapoi la antrenamente. Acesta era U Cluj, acesta fiind încă un impediment, în ghilimele spus, în calea performanței noastre. La alte echipe mulți nici liceul nu-l aveau, nici școală, dar erau fotbaliști de primă mână pentru că aveau o singură preocupare. În măsura în care ne implicam la fotbal, în aceeași măsură și învățam, fără să fiu demagog sau fals. Timpul acordat pentru învățătură poate că era un impediment în calea înaltei performanțe, dar U Cluj a format oameni. Foarte mulți care au fost pe la Universitatea au ajuns medici, avocați, profesori”, a spus fostul portar Marcel Lăzăreanu.

„Trec studenți stol după stol, dar Clujul nu rămâne gol”

„Cu merceanari nu se mai face U Cluj. Spiritul U Cluj nu că a dispărut, dar s-a diminuat extraordinar de mult și din motivul că clujenii nu cred că nu sunt în stare să țină o echipă de fotbal, dar sunt interese de tot felul și apelează la acel pușcăriaș care e acum, Walter.  Când am terminat facultatea era o melodie: «Trec studenți stol după stol, dar Clujul nu rămâne gol». Uite că se pare că Clujul începe să rămână gol”, a rememorat Vasile Vidican.

Te treceau fiorii când treceai pe lângă stadion

„Și pe mine mă treceau fiorii când mă întorceam ca fost jucător la stadion și mă urcam în tribună. Eram în situația în care stadionul era așa lăsat în paragină, dar era printre cele mai mari din țară ca și locuri. Acum și schimbările astea, poate și noi suntem puțini depășiți și ne-a luat timpul pe dinainte și nu suntem învățați. Eu când am văzut stadionul acum mă simțeam în altă parte, deși se cântau imnurile…dar parcă mă simțeam în altă parte. Era ca și omul de la țară când vine la oraș. Nu știu ce reprezintă pentru alții când trec pe lângă stadion. E frumos, dar n-a mai rămas nici o…nimic din ce a…din ce a fost atunci”, a spus Vasile Vidican.

U Cluj, mijloc şi scop

„Aș fi nedrept să spun de un moment sau altul a fost mai frumos. În general toată perioada mea fotbalistică și în special la U Cluj a fost foarte frumoasă. Am jucat apoi la Oradea și m-am simțit foarte bine și acolo. Nu eram acasă, dar oamenii mă iubeau foarte mult. Lumea mă aprecia pe stradă când mă vedea pentru că propabil am și făcut multe pentru ei. Am jucat și în afară, din păcate aș fi vrut să joc mai devreme. Mă consider un răsfățat că am avut această șansă să joc fotbal și să joc la U Cluj. A fost ceva foarte frumos. Și sigur sunt acum în cealaltă parte a vieții, nu știu cât de final sau cum o fi, dar mă consider un privilegiat și sunt fericit că am trecut peste această experiență a vieții care a fost și mijloc, dar și scop”, a declarat Marcel lăzăreanu.

Oamenii erau miraţi când lua Lăzăreanu gol

„Pentru că eram foarte apreciat, când luam câte un gol, din păcate, se întreba lumea: «Oare de ce a luat golul» sau «băi, cum ai luat golul acela?». La U era greu să fi portar pentru că eram echipa care rar dădeam mai mult de două goluri. Orice gol primit nu-mi plăcea. Eram înnebunit, dar mă analizam și încercam mereu să mă perfercționez. Eram din acest punct de vedere un autodidact. Nu aveam antrenor de portar ca și acum. Părere mea e că portarii de atunci sunt mult mai buni decât sunt cei de acum”, a precizat Marcel Lăzăreanu.

Făceau pariuri pe sucuri

„După antrenament a devenit o tradiție să se tragă la poartă, să se dea centrări, dar mai ales pe poartă. Atunci eram competitiv. Făceam concursuri pe sucuri, pe genoflexiuni, flotări sau mai știu eu ce și stăteam până se întuneca. Astăzi foarte puțini vezi să se facă așa ceva. Întâmplător când mai trec pe lângă un antrenament și mă uit văd că abia așteaptă să fugă, își aranjează părul, își ia bluza sau haina, își ia mașina și fuge jucătorul. Nu știu unde se grăbesc, dar asta e apropo de pasiune. Astăzi în opinia mea nu cred că mai există aceeași pasiune, admirație, motivație, dorință de a fi cel mai bun. Talentul este numai 10% din valoare. Acum poți să treci pe lângă un jucător de la U că n-o să-l recunoască nimeni. Noi pot să spun că eram idolatrizaţi”, a spus Marcel Lăzăreanu.

Nu mai are pălăria

„Pălăria nu o mai am. Ar fi frumos și probabil mi-ar trezi niște nostalgii inegalabile dacă aș avea șapca. Am purtat-o ani de zile. Atunci chelia mea era ceva bizar. Când intram pe teren produceam raritate. În deplasare mai auzeam și eu câte o vorbă. Aveam un meșter care avea o mână foarte bună și mi-a făcut una potrivită mie și ca model. Cosorocul lung mă încurca la prinsul mingii. Când mă enervam de luam câte un gol luam șapca și o trânteam de pământ”, a spus zâmbind Marcel Lăzăreanu.

Puneam palmaresul înainte, nu banii

„Mulți din foștii jucători veneau în deplasări cu noi. Ne uitam la ei ca la niște Dumnezei. Și eu am prins perioada în care făceam deplasări cu un autobuz care mergeai mai rapid pe jos decât pe el. Dar ne povesteau și din perioadele lor și la nimeni nu le-a fost chiar atât de ușor cum așteaptă cei de acum. Noi niciodată n-am pus problema banilor, ci clubul, performanța sau palmaresul înainte de a cere niște drepturi cum se cer acum, care mie mi se par exagerate”, a spus Vasile Vidican.

Clujul formează caractere

„Tot timpul când mă gândesc la U Cluj mă gândesc la fazele frumoase pe care mi le-a oferit Clujul și prin suporteri și susținătorii ei. Aprecierea pe care au avut-o suporterii față de mine. Pentru mine Clujul în orice loc mă duc și în orice ipostază mă aflu nu pot să spun decât că m-a format, mi-a dat satisfacții atât sportive cât și profesionale, iar Clujul nu formează numai fotbaliști, ci formează oameni și caractere. Pentru mine Clujul asta înseamnă: locul în care m-am format și realizat ca om și pentru asta n-am decât să-i mulțumesc. În ultimul timp am fost la două-trei meciuri, dar atmosfera mă face să bat spre retragere. Până și galeria s-a schimbat, atitudinea față de joc…Poate că nu văd eu noile tendințe”, a concluzionat Vasile Vidican.

Atât Sorin Bagiu, Marcel Lăzăreanu cât şi Vasile Vidican susţin că violenţele de la meciuri nu aduc beneficii cluburilor şi că trebuie să înceteze, iar rivalitatea dintre „U” şi CFR trebuie să se manifeste pe teren, nu pe stradă. De asemenea, cei trei trag un semnal de alarmă cu privire la situaţia dezastroasă în care a ajuns „U” Cluj.

Citeşte şi: Cum era atmosfera la meciurile lui „U” în anii ’80? – GALERIE FOTO