monitorulcj.ro Menu
Sport

EURO 2016: Franţa - România, de la 22:00. Deschidem Campionatul European cu un prim "11" puternic. Echipele probabile

Vineri seara, de la ora 22.00, meciul Franța - România deschide EURO 2016. Nu am mai participat la un Campionat European din 2008.

EURO 2016: Franţa - România, de la 22:00. Deschidem Campionatul European cu un prim

Echipele probabile sunt următoarele:

Franţa: Lloris - Sagna, Rami, Koscielny, Evra - Matuidi, Kante, Pogba - Griezmann, Giroud, Payet
România: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ - Pintilii, Hoban - Popa, N. Stanciu, B. Stancu - Fl. Andone


”Meciul carierei”, ”o bucurie imensă”, ”o emoţie pe care vrem să o împărtăşim cu fanii”, ”o onoare şi o responsabilitate”. Toate aceste descrieri aparţin fotbaliştilor echipei naţionale şi au fost făcute în ultimele zile atunci când jurnaliştii au întrebat care este sentimentul care îi încearcă înaintea meciului de deschidere de la EURO 2016, scrie Pro Sport.

Primul ”11” al României este aproape bătut în cuie, singurele două posturi pe care Iordănescu are încă dubii sunt cel de mijlocaş dreapta şi cel de atacant. Torje are avantajul experienţei în cadrul lotului, însă Adi Popa este favorit datorită formei recente şi datorită faptului că se apără mai bine. În avanposturi, Florin Andone pare alegerea logică în contextul în care vom fi nevoiţi să jucăm apărare-contraatac pe Stade de France, iar fotbalistul de la Cordoba pare cel mai potrivit pentru acest stil de joc în care este nevoie ca fundaşii adverşi să fie hărţuiţi în permanenţă.


Meciul poate fi urmărit pe PRO TV, Dolce Sport și pe Cluj Arena, unde vor fi montate ecrane gigant, accesul fiind liber.