monitorulcj.ro Menu
Sport

Cei mai buni luptători de Taekwon-do din Europa îşi dau întâlnire la Cluj-Napoca

Clujul găzduieşte în perioada 24-26 iunie cea de-a şaptea ediţie a Cupei Europei la Taekwon-do ITF, un eveniment grandios în sfera artelor marţiale, organizat an de an în cele mai importante oraşe ale Europei.

Toţi iubitorii sportului sunt aşteptaţi la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca să vizioneze spectacolul artelor marţiale oferit de sportivi din România şi din 14 ţări europene.

Peste 700 de medalii, peste 500 de sportivi, peste 100 de campioni europeni, 14 naţiuni, un singur sport: Taekwon-do!


„Suntem deosebit de încântaţi că am reuşit să aducem o asemenea competiţie de însemnătate majoră în România şi, totodată, suntem bucuroşi că gazda acestei competiţii europene este oraşul Cluj Napoca, un oraş care în ultima perioadă atrage evenimente sportive de amploare naţională şi internaţională. Am găsit aici o susţinere extraordinară din partea autorităţilor locale, care ne-au acordat tot sprijinul pentru aducerea şi organizarea acestei competiţii în Cluj Napoca. Sperăm ca evenimentul să se desfăşoare în limitele fair-play-ului şi să ne bucurăm de o participare numeroasă a sportivilor şi spectatorilor”, a declarat Cosmin Oprescu, preşedintele Federaţiei Române de Taekwon-do ITF.

Un eveniment conex desfăşurat vineri, 25 iunie, va reuni în aceeaşi locaţie micii luptători de Taekwon-do în cadrul Cupei Internaţionale de Taekwon-do ITF pentru Copii şi Cadeţi. Micii sportivi, viitori campioni la Taekwon-do, vor concura şi vor face spectacol în cadrul evenimentului, ţintind la cele mai înalte poziţii în clasamentul general.